Cafea și ceai în avion. De ce ar trebui să le EVIȚI în timpul călătoriei
Nu multă lume știe că există băuturi pe care însoțitorii de zbor nu le-ar consuma în avion.
Însoțitorii de bord nu vor bea niciodată apă fierbinte în avion. Nu beau cafea sau ceai în avion", a declarat o stewardesă pentru Business Insider, potrivit Eva.ro. Dar de ce există această interdicție autoimpusă?
Apa pentru ceai și cafea provine de la robinet în timpul zborului, nu este apă îmbuteliată. Iar această apă poate fi de-a dreptul dezgustătoare. Potrivit unei analize realizate în anul 2004, în care au fost testate 158 de avioane, apa de la robinet din 13 dintre acestea conținea bacterii coliforme. Două dintre avioane aveau în apa de la bord bacteria E. coli. Iar potrivit Business Insider, studiul a mai evidențiat că unul din opt avioane nu îndeplinește standardele pentru siguranța apei de la bord.
Bacteriile ajung în apa din avion din cauza transportului. Potrivit unui studiu din anul 2015, există mai multe microorganisme în vehiculele pentru transportul apei decât în sursa de origine a apei. Iar aceste microorganisme ajung apoi în rezervoarele de apă ale avioanelor, mai informează sursa citată.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News