Data publicării:

Cadran solar unicat, amplasat în curtea unui liceu din România

Autor: DCNews Team | Categorie: Lifestyle
WhatsApp

Un cadran solar unicat, sculptat într-un bloc de piatră de peste două tone, a fost amplasat la finalul săptămânii trecute în curtea Colegiului Tehnic "Alesandru Papiu Ilarian" din Zalău. Inițiativa aparține unui profesor de matematică din această unitate de învățământ, pasionat de astronomie.

Cadranul fost sculptat în piatră de un artist local, concepția tehnică fiind realizată de un specialist în domeniul cadranelor solare.

"Este vorba de un cadran solar orizontal. Ca realizare artistică, eu cred că este una deosebită. El este conceput să funcționeze pentru Zalău și împrejurimi, adică este astfel gândit încât să indice ora dată de timpul solar adevărat pentru latitudinea geografică a locului, adică aproximativ 47 de grade. Este realizat de către sculptorul artist Marius Tutovan, din piatră de Băbeni, iar concepția tehnică a lui — desenarea, cadranul propriu zis, realizarea lui din punct de vedere a funcționalității — îi aparține lui Dan George Uza, de la Cluj Napoca, specialist în cadrane solare", a declarat luni, profesorul de matematică Mirel Matyas, inițiator al proiectului, pentru Agerpres.

Potrivit sursei citate, în Sălaj mai există un cadran solar, vertical, nefuncțional, pe peretele sudic al bisericii reformate din Nușfalău, și încă unul într-o gospodărie personală a unui profesor din Zalău, acesta fiind primul din incinta unei instituții de învățământ din județ.

"Indicatorul de metal, numit gnomon, este orientat pe direcția geografică nord-sud, iar muchia din partea stângă va arăta ora, până la amiază, prin proiecția umbrei pe marcajele de pe piatră. Ora dată de un cadran solar nu coincide cu cea dată de un ceas, pentru că noi avem o oră convențională, iar cadranele măsoară ora dată de soare. Acum, în aceste zile, e o diferență de 16 minute, adică timpul de pe cadran e înainte cu 16 minute față de timpul de pe un ceas de-al nostru. De asemenea, cadranul este conceput să funcționeze după ora de vară. Vom face un panou informativ în care vom spune cum funcționează și cum poate cineva să-și regleze ceasul după el", a adăugat profesorul.

În lunile următoare, zona în care a fost amplasat cadranul va fi amenajată ca un parc. Cadranul va fi în centrul acelui parc, urmând a fi completat cu 12 pietre de dimensiuni mai mici, care sugerează "Masa tăcerii", a lui Brâncuși, în viziunea artistului Marius Tutovan.

De asemenea, un alt cadran solar de mari dimensiuni va fi pictat pe unul din pereții exteriori ai sălii de sport a liceului.

Directorul Colegiului Tehnic API Zalău, Ioan Lung, a precizat că realizarea panoului solar face parte dintr-un proiect mai amplu — "Lumină și culoare la API", demarat în cursul anului 2015. Anul trecut, prin acest proiect, coridoarele liceului au fost "colorate" și "luminate" prin intermediul unor fotografii realizate de profesori și elevi, afișate pe pereții instituției de învățământ.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel