Cadavru găsit lângă o fabrică de paine în Vaslui
Un cadavru aflat în stare de putrefacţie a fost găsit miercuri de către un trecător, lângă o fabrică de pâine în orașul Vaslui. Poliția a început o anchetă pentru a stabili cum a ajuns cadravul acolo şi mai ales cum cum s-a produs decesul.
După primele cercetări poliţiştii au aflat cui îi aparţine cadavrul; un bătrân în vârstă de 83 de ani pe care familia îl dăduse dispărut încă de la sfârşitul săptămânii trecute. Corpul acestuia a fost descoperit de către un bărbat care se afla în zona fabricii de pâine, situată în cartierul 13 Decembrie, munincipiul Vaslui.
"Este vorba de o moarte suspectă şi, în consecinţă, cadavrul bătrânului a fost transportat la morga Spitalului Judeţean de Urgenţă Vaslui în vederea efectuării necropsiei şi stabilirii cauzelor morţii", a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Vaslui, Mihaela Ştraub, pentru Mediafax.
Bătrânul decedat se mutase din Vrancea în urmă cu trei luni şi locuia cu fiica sa într-o locuinţă situată la circa 1 km şi jumătate de locul în care i s-a găsit cadavrul.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News