Data publicării:

Câciu spune că anul viitor ar putea crește salariile pentru unele categorii de bugetari

Autor: Andrada Oana | Categorie: Stiri
WhatsApp
Adrian Câciu / Foto: gov.ro
Adrian Câciu / Foto: gov.ro

Anul viitor ar putea crește salariile pentru unele categorii de bugetari, a anunțat ministrul Finanțelor, Adrian Câciu. 

Salariile personalului auxiliar din sănătate, cum sunt asistentele și brancardierii, ar putea crește anul viitor, a anunțat ministrul Finanțelor Adrian Câciu, la Antena 3. Guvernul analizează și situațiile din alte sisteme, cum este învățământul.

„În sistemul sanitar există nişte decalaje între partea de medici şi partea de personal auxiliar”, a spus ministrul, care a precizat că așteaptă propunerile ministerului de resort. „Dincolo de capacitatea fizică şi chiar cea morală, de a rezista și de a munci zi-lumină, eu cred că trebuie văzută şi din perspectiva recompensei pe care statul o poate acorda statul", a declarat Adrian Câciu.

Respectivele analize ar urma să fie gata până pe 15 decembrie, odată cu definitivarea strategiei fiscal-bugetare. Un element important al viitoarei stategii este scăderea taxării muncii, mai ales în zona veniturilor mici.

Ministrul a precizat că nu vor apărea taxe noi, dar că este posibil sa dispară unele scutiri de impozite şi taxe pentru anumite categorii de persoane.

O primă variantă a proiectului de buget pentru 2022 ar trebui să fie gata pe 15 decembrie, potrivit Mediafax. 

CITEȘTE ȘI: EXCLUSIV / Năsui spune că Adrian Câciu e singurul ministru care nu are ce căuta în Guvern: A fost un șiretlic contabil

VEZI ȘI: Creştere salariu minim. Hossu, Cartel Alfa: Pentru un trai decent-minimum 2750 de lei de persoană

 

Creșterea salariului minim. Bogdan Hossu, preşedintele Confederaţiei Sindicale "Cartel Alfa", a vorbit la DC News TV despre cele două elemente care nu au fost incluse încă în formulă.   

"Haideți să vedem pachetul social pas cu pas, măsură cu măsură.", i-a propus jurnalistul Val Vâlcu lui Bogdan Hossu, în cadrul interviului acordat pentru DC News. 

Bogdan Hossu, preşedintele Confederaţiei Sindicale "Cartel Alfa", a afirmat că "salariul minim era deja decis 2.550 lei (n.red. brut). E bine că va crește pentru că era într-o scădere." Totuși, spune Bogdan Hossu, "e rău că încă nu s-a ajuns la o formulă care să includă cel puțin două elemente importante, din punctul nostru de vedere." (Citește continuarea articolului AICI.)

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel