Data publicării:
Cablul și telefonia fixă Vodafone, probleme la nivel național
Mai mulți cititori s-au plâns că telefonia fixă și cablul nu sunt funcționale în București și restul țării, iar Vodafone a transmis că problema este la nivel național.
„Stimați clienți, în acest moment, serviciul de telefonie fixă este afectat la nivel național de o avarie tehnică. Vă asigurăm că lucrările de revenire sunt în plină desfășurare și echipele noastre vor restabili funcționarea serviciilor în jurul orei 22:00”, se anunță în call-center-ul Vodafone.
Pentru că mai mulți cititori au spus că și televiziunea are probleme, de această dată în București, am întrebat în centrală, confirmându-se că unele zone ale Capitalei sunt afectate și din punct de vedere al cablului. Din nefericire, nu am putut afla exact ce zone, fiind nevoie de identificarea individuală a clienților.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News