Câți turiști au fost pe litoral de 1 mai: Aglomerație, nervi și scandal
Aproape 70.000 de turişti au ajuns pe Litoral în minivacanţa de 1 Mai, peste estimările noastre iniţiale de 40.000, iar un turist a cheltuit, în medie, 300 de euro în aceste zile, a declarat, luni, Corina Martin, preşedintele Federaţiei Asociaţiilor de Promovare Turistică din Romania şi vicepreşedinte al Asociaţiei Litoral - Delta Dunării.
"Noi am dat o estimare de peste 40.000 de turişti pe litoral, dar a fost o creştere faţă de ceea ce am anunţat şi ne apropiem de 70.000. Creşterea se datorează promovării pe care am făcut-o anul trecut şi în primele luni din acest an. Cred că aceasta este cheia, dar şi faptul că începând de anul trecut, oricum românii s-au orientat mai mult spre destinaţiile româneşti. Noi am început campania de promovare pentru Mamaia în urmă cu trei ani, iar rezultatele nu aveau cum să se vadă în primul an. (...) Cred că aceşti trei ani de campanie intensivă, agresivă, coerentă şi bine organizată pentru staţiunea Mamaia au atras de fapt aceste rezultate. Mamaia este cunoscută ca staţiunea distracţiei pentru segmentul de tineri, iar 1 mai este clar un reper pentru vârsta tânără şi iată că staţiunea va culege acum toate roadele", a precizat Martin.
În opinia acesteia, staţiunea Vama Veche este, de asemenea, pe un trend foarte bun, susţinut şi de colaborarea cu autorităţile locale.
"Şi Vama Veche este pe un trend foarte bun de când ne-am unit forţele şi se vede rezultatul acestei colaborări. Aşa cum a declarat primarul staţiunii: " Vama Veche aruncă mănuşa staţiunii Mamaia", a spus preşedintele FAPT.
În privinţa sumelor lăsate de turişti în această perioadă, Corina Martin a afirmat că din primele date reiese că un turist a cheltuit, în medie, în minivacanţa de 1 mai în jur de 300 euro, relatează Agerpres.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News