Buzău: Director al Finanţelor Publice, condamnat la ÎNCHISOARE
Fostul director al Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice (AJFP) Buzău, Cîrcei Petruş Octavian, a fost condamnat de Tribunalul Bucureşti la o pedeapsă de 2 ani de închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de favorizare a făptuitorului, în urma individualizării pedepsei magistraţii hotărând suspendarea executării pedepsei, sub supraveghere pe un termen de 4 ani.
Cîrcei a fost reţinut în august 2016 fiind suspectat că ar fi dezvăluit informaţii secrete către doi oameni de afaceri cercetaţi de DIICOT într-un dosar de spălare de bani.
Potrivit soluţiei pe scurt a Tribunalului Bucureşti, magistraţii 'achită pe inculpatul Cîrcei Petruş Octavian, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de compromitere a intereselor justiţiei', dar 'în baza art. 269 alin (1) C. pen., condamnă pe inculpatul Cîrcei Petruş Octavian, la o pedeapsă de 2 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de favorizarea făptuitorului'.
Muncă neremunerată în folosul comunităţii
Totodată, conform prevederilor legale, magistraţii 'suspendă sub supraveghere executarea pedepsei de 2 ani închisoare, pe un termen de supraveghere de 4 ani', iar 'pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii, pe o perioadă de 90 de zile lucrătoare, în cadrul Primăriei Buzău sau S.C. Urbis Serv S.R.L. Buzău', reiese din soluţia instanţei.
[citeste si]
Sentinţa poate fi atacată cu apel, în termen de 10 zile de la comunicare.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News