Florin Busuioc a ajuns din nou la spital, de data aceasta pentru un nou set de analize, potrivit unor surse din cadrul spitalului la care a fost.
"Starea lui este una bună, nu trebuie să îşi facă probleme, însă, ATENŢIE, îi este interzisă suprasolicitarea de orice fel", au mai spus aceleași surse.
Busu a suferit un infarct, în noiembrie 2018, care putea să-i fie fatal.
VEZI ȘI Cum arăta Busu înainte de infarct. Ultimele imagini - video
Refăcut aproape în totalitate, Florin Busuioc s-a întors, în a treia zi din 2019, la trustul PRO. Acum, prezentatorul TV are o cu totul altă viață, trăieşte după noi reguli și respectă cu stricteţe sfaturile medicilor.
Am renunțat la știrile de dimineață
Florin Busuioc a vorbit, recent, despre viaţa de după infarct: "Momentan, am renunțat la știrile de dimineață, la teatru și la orice alt proiect aș mai fi avut. Iar pentru o vreme, iese din calcul emisiunea de travel culinar pe care intenționam să o fac", a spus actorul, care a vorbit şi despre marele său viciu, la care a fost nevoit să renunţe - fumatul.
Am fumat 37 de ani, 3 pachete pe zi
Întrebat cât de greu a fost să renunţe la ţigări, Florin Busuioc a povestit: "Am fumat 37 de ani, 3 pachete pe zi. Iar acum, când m-am lăsat, în urma acestui atac de inimă, m-am lăsat fără nici un fel de problemă. După ce mi-am revenit, nu am mai simțit nevoia să fumez și nici acum nu simt. A fost ca un dat, pur și simplu mi s-a șters din memorie că am fumat. Nu mi-a rămas absolut nimic în minte: nici gest, nici gust, nici miros, nici nevoie, nimic".
CITEȘTE ȘI Busu, detalii noi. Ce se întâmplă cu prezentatorul TV: Mi s-a șters din memorie
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- De ce militarii și oamenii cu handicap nu au primit „pensia” înainte de Paște 2024. Unde s-a produs confuzia
- Motivul pentru care o tânără a refuzat să mai plătească la casele self-pay din supermarket / video
- Adio, mașini în București? Ce spune Nicușor Dan
- BANCUL ZILEI: Rețeta ciorbei de burtă
- Ieșirea din scenă a lui Klaus Iohannis: pas cu pas, spre scenariul lansat în DCNews în decembrie 2023
- "Femeile din România și cele din Italia sunt foarte diferite”. Designerul Giulia Rossignoli dă cărțile pe față: E total invers
- Riscurile la care ne expunem când facem cumpărături de pe Shein și Temu
- Cum să treci corect pe „sub masă” - Sfântul Epitaf, în Vinerea Mare. Preotul Nicolae Crângașu: Așa se face
- Lui Mihai Mărgineanu nu i-a venit să creadă ce a văzut în Vama Veche / foto în articol
- Copiii din București merg degeaba în Herăstrău. Nicușor Dan: Când se va rezolva problema cu locurile de joacă