Evenimentul s-ar putea repeta în unele regiuni din Marea Britanie abia peste 20 de ani.
Unghiul pe care îl face acul busolei între adevăratul nord şi nordul magnetic se numeşte declinaţie. Deoarece câmpul magnetic se schimbă permanent, la fel se modifică şi declinaţia, indiferent de zonă.
În ultimele câteva sute de ani, în Marea Britanie declinaţia a fost negativă, ceea ce înseamnă că acele tuturor busolelor au indicat spre vest faţă de nordul adevărat.
Va indica direct spre nordul adevărat
Linia de declinaţie magnetică zero - agonică - se mută spre vest într-un ritm de circa 20 de kilometri pe an, conform experţilor.
Până luna viitoare, pentru prima prima oară în circa 360 de ani, acul de busolă va indica direct spre nordul adevărat în Greenwich, Londra, apoi se va îndrepta uşor către est.
Observatorul Regal Greenwich a fost înfiinţat în 1676 şi, din 1839, găzduieşte observatorul magnetic specializat care a făcut măsurători neîntrerupte începând din anul 1840.
În 1926, instrumentele au fost mutate în Abinger din Surrey, liniile de cale ferată electrificată făcând posibilă măsurarea câmpului magnetic.
Declarația profesorului de geomagnetism
La un moment dat în septembrie, linia agonică va întâlni longitudinea zero la Greenwich, a declarat doctor Ciaran Beggan, profesor de geomagnetism la Centrul Lyell al British Geological Survey, din Edinburgh.
Aceasta va fi prima oară de la crearea observatorului când sistemele de coordonate geografice şi geomagnetice coincid în această locaţie. Linia agonică va continua în Marea Britanie în următorii 15-20 de ani. Până în 2040, toate busolele vor indica spre est faţă de nordul adevărat, a precizat specialistul.
În prezent, este imposibil să prezicem cum se va schimba câmpul magnetic în următoarele decenii sau secole aşa că, spre exemplu, busolele ar putea indica la est de nordul adevărat încă 360 de ani în Marea Britanie, a mai spus Beggan.
Înclinaţie zero
Experţii au subliniat că înclinaţia zero nu va avea niciun efect asupra vieţii de zi cu zi.
Busolele şi (sistemele) GPS vor funcţiona ca de obicei, a adăugat Beggan.
Linia agonică traversează de la est la vest. Aceasta a ajuns în zona East Anglia şi Kent în 2017, iar în prezent trece lent prin dreptul Insulelor Britanice, notează Press Association.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Știați că un singur stat din Europa are graniță terestră cu Africa iar 9 din 10 români răspund greșit
- Culmea prostiei în hipermarketuri. O decizie bizară pe care marii retaileri o iau și care stârnește furia românilor
- De ce scăpăm greu de burtă. Carmen Burmă: Poți să faci un milion de abdomene, nu se va vedea
- BANCUL ZILEI: Ați greșit numărul!
- Horoscop 6 mai: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Discuții aprinse, în a doua zi de Paști, pentru o zodie. Îți fac rău!
- Horoscop 6-12 mai 2024: Zodia care s-a certat cu toată lumea. Daniela Simulescu: „Îți recomand mai mult pragmatism” /video
- Ploi abundente, grindină și vânt puternic în prima zi de Paști. Județele vizate de fenomenele meteo extreme
- Nu s-a mai întâmplat de 23 de ani în SUA. Adrian Mitroi: Inflația este lipicioasă, iar dolarul este prea tare
- A doua zi de Paști. Ce trebuie să facă toți credincioșii în Lunea Albă din Săptămâna Luminată
- Acuzații în presa austriacă: Dronele militare rusești folosesc AI dezvoltat cu Kaspersky
- Carambol la Boița. Titi Aur, analiza videoclipului: Dacă nu se întâmpla, spuneau că bat câmpii
- De ce nu e bine să câștigi tot din prima ca tânăr dansator. Exemplul care se aplică în multe domenii
- Camelia Csiki, despre campaniile online împotriva Regelui Mihai: Tinerii needucați cred ce le spun bunicii despre Ceaușescu