Buruienile dintr-un parc din New York, curățate cu ajutorul caprelor
Charlie, Cowgirl, Mallomar şi Chico sunt patru capre care au o misiune specială vara aceasta.
Patru capre trebuie să consume buruienile care invadează stâncile zonei Forever Wild, o arie naturală protejată și un refugiu pentru păsări din Riverside Park, situat pe malul râului Hudson în Upper West Side din Manhattan, New York, potrivit Agerpres.
Animalele au fost prezentate vineri, la festivalul Goatham, care a avut loc în parcul care urmează să fie ecologizat. Participanții le-au admirat pe rumegătoare ca pe niște vedete rock, făcându-și poze cu caprele și încercând să se apropie de ele.
Misiunea caprelor se va încheia în două luni și jumătate
Marcus Caceres, unul dintre organizatorii evenimentului care lucrează pentru conservarea acestui parc, a declarat că scopul este ca aceste capre să elimine speciile invazive care cresc în acea zonă în următoarele două luni și jumătate.
“Ne este foarte greu să lucrăm în acel spațiu pentru că este foarte accidentat, sunt mulți copaci doborâți, iederă otrăvitoare și o mulțime de obstacole, ceea ce face foarte greu pentru personalul nostru să lucreze acolo (…) Am improvizat și ne-am gândit să obținem un ajutor suplimentar, de aceea am decis să aducem caprele să ne asiste”, a explicat el.
Caceres a subliniat că aceasta este totodată o modalitate foarte ecologică de curățare a zonei, deoarece este evitată utilizarea pesticidelor, plus că animalele sunt și foarte prietenoase. "Caprele sunt foarte sociabile. Ne este chiar greu să le convingem să mănânce, pentru că preferă să interacționeze cu cei care trec pe acolo’', declară Caceres.
Cât despre popularitatea de care se bucură caprele în New York, Caceres susține că animalele au un “fun club”.
Fiecare capră are personalitatea sa
“(Capra) Mallomar este cu noi de trei sezoane. Și face o treabă fantastică. Dar, în general, toate (caprele) sunt foarte prietenoase și drăguțe. Și fiecare dintre ele are personalitatea sa”, a continuat Caceres.
El a explicat că cele patru capre care au drept misiune curățarea acestei părți a New York-ului fac parte din Green Goat, organizație care oferă o nouă șansă caprelor și oilor care au fost abandonate sau “s-au pensionat”.
De asemenea, el a remarcat că aceste animale sunt folosite pentru a mânca tot felul de plante invazive în diferite parcuri din New York, precum Prospect Park, din Brooklyn, și Governors Island, situat pe această insulă la sud de Manhattan.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News