Data publicării:

Bursa de la Bucureşti, deschidere în scădere

Autor: Bogdan Cotigă | Categorie: Economie
WhatsApp

Bursa de la Bucureşti a început în scădere şedinţa de tranzacţionare de luni, iar indicele BET, care arată evoluţia celor mai lichide 13 companii, înregistra o depreciere cu 0,10%, după 45 de minute de la debutul tranzacţiilor. 

Totodată, indicele BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 37 de acţiuni de la BVB, era în scădere cu 0,09%, indicele BET-FI al SIF-urilor înregistra o depreciere de 0,39%, iar BET-NG, indicele celor 10 companii din sectorul energetic şi al utilităţilor, cobora cu 0,35%. Indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, s-a depreciat cu 0,18%, în timp ce reperul de randament al fondurilor de investiţii, BET-BK, a pierdut 0,21%.

Ce acțiuni se apreciază

Valoarea totală a schimburilor realizate luni, până la ora 10:30, pe Bursa de Valori Bucureşti se situa la 388.585 de lei (83.728 euro). Acţiunile Şantierul Naval Orşova se apreciau cel mai mult pe piaţa principală, respectiv cu 3,73%, fiind urmate de titlurile Turism, Hoteluri şi Restaurante Marea Neagră, cu 3,48%, şi Vrancart, cu 1,55%. Pe de altă parte, cele mai mari scăderi erau consemnate la Turbomecanica, de 3,65%, la Cemacon, de 2,01%, şi la SIF 1 Banat-Crişana, de 1,16%.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel