Burleanu, avertisment pentru Edi Iordănescu: Avem nevoie de un selecționer care crede că această națională poate fi reclădită
Data publicării:
Autor: Florin Răvdan
WhatsApp
Facebook Echipa Nationala a României
Facebook Echipa Nationala a României
Răzvan Burleanu, preşedintele Federaţiei Române de Fotbal, îl avertizează pe Edi Iordănescu. 

"Pentru săptămâna viitoare a fost convocată o ședință a Comisiei Tehnice, unde va fi prezent și selecționerul primei reprezentative. Acesta va prezenta un raport de activitate, dar și propunerile de intervenție. Va fi și un raport al selecționerului de la Under 19.

L-am asigurat pe Eduard Iordănescu de toată susținerea noastră în ceea ce privește acest proces de reconstrucție la nivelul primei reprezentative. Ne-am asumat niște obiective mult mai mari.

Am agreat ca, la finalul lunii septembrie, să avem o nouă întâlnire de Comisie Tehnică, unde va avea loc un nou raport de activitate. Atunci se va lua o decizie în ceea ce privește continuarea contractului cu Edi Iordănescu sau nu.

Avem nevoie să avem un selecționer care crede că această echipă națională poate fi reclădită, care poate să contribuie la rezultate mai bune. Avem nevoie și de rezultate.

Că să fiu sincer, cred că e mai bine că s-a întâmplat acum, în Liga Națiunilor, ca să identificăm toate zonele de intervenție pe care trebuie să le acoperim", a spus Răzvan Burleanu, în cadrul unei conferințe de presă, citat de Digisport.

Boloni, analiză dură despre echipa naţională: Mulţi au rămas la munca superficială. Vorbe goale...

Ladislau Boloni, noul antrenor al celor de la FC Metz, a tras concluzii dure după primele meciuri ale naţionalei din Liga Naţiunilor. Acesta a spus şi ce a simţit în discuţiile cu Federaţia, când negocia preluarea tricolorilor, dar şi din declaraţiile actualului selecţioner, Edi Iordănescu. 

Întrebat dacă se felicită pentru că a refuzat oferta FRF, Boloni a spus că "nu mă gândesc aşa. Pentru că sunt ferm convins că aş fi făcut anumite lucruri mai rău decât selecţionerul actual. Dar anumite lucruri, sigur, le-aş fi făcut altfel. Nu m-am interesat şi nu e treaba mea cu ce strategie lucrează federaţia şi selecţionerul actual. Eu doar cred că, dacă am fi folosit strategia mea, am fi obţinut alte rezultate".

Analiză dură: Mulţi au rămas la munca superficială


"Cred că mulţi dintre cei care activează în fotbalul nostru au rămas la munca superficială pentru că aşa e mai confortabil. Şi pentru că n-u fost obişnuiţi să intre în profunzimea problemelor. Pentru că n-au fost obişnuiţi să sufere pentru a pune în aplicare o strategie, o tactică. Iar acum nu vorbesc de o tactică necesară ca să baţi Feroe sau Liechtenstein, ci pentru a face pasul înainte, pentru a corecta anumite lucruri din temelii.

Am observat că lipseşte fiabilitatea, sâmburele acela din care ai convingerea că va ieşi planta respectivă. Îmi cer scuze, dar am rămas cu impresia că, de multe ori, vorbim de dragul de-a vorbi. Când ascult anumiţi antrenori din fotbalul românesc, dar şi ce spune selecţionerul actual, zău că am impresia că vorbeşte Capello, Mourinho sau Arsene Wenger! Aşa de bine ştim lecţia, în teorie, încât mă simt jenat faţă de această avalanşă de cuvinte şi explicaţii despre cum trebuie făcute lucrurile. În schimb, atunci când te uiţi la ce suntem capabili să punem în practică, iar pentru mine asta înseamnă profunzime, eu îmi dau seama că suntem foarte departe de ce am văzut eu în fotbalul din Occident", a mai spus antrenorul.

"În loc de vorbe goale, ar trebui lucruri care să fie puse în practică"

"În loc de vorbele astea goale, ar trebui să spui nişte lucruri pe care, în pasul următor, să le pui în practică. Şi nu vii să-mi explici de ce nu reuşeşti, ci munceşti în profunzime, transpiri şi suferi, până când sâmburele de care vorbeam prinde rădăcini şi dă roade.

Eu, cât timp am fost în contact cu federaţia, am auzit foarte multe lucruri frumoase. Din păcate, în realitate, nu se realizează nimic din treburile acestea. Mai ales, dacă mă uit la rezultate, la performanţe! Şi aici revin la o greşeală pe care am comis-o, atunci când am spus, în ianuarie, că în România nu găsim talente, la ora actuală. În România, sunt talente, dar e nevoie de confirmarea lor. Pentru asta, ai nevoie de ştiinţă la nivelul formatorilor, la nivelul antrenorilor. Pentru asta, trebuie să investim mult mai mult. Cred că trebuie să fie o strategie a Comisiei Tehnice, care să evidenţieze calea cea bună pentru creşterea jucătorilor. Că această cale e urmată sau nu de cluburi, asta e altă mâncare de peşte. Dar eu, ca responsabil pentru obţinerea de performanţe, trebuie să elaborez acel drum. Mă refer la Comisia Tehnică a federaţiei! Noi, în schimb, vorbim mult, dar la nivel de realizare e o lipsă mare", a mai declarat Ladislau Boloni, citat de Adevărul.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel