Data publicării:
Burduja, anunțul despre Republica Moldova care l-a uimit pe Chirieac: "Sunt peste Estonia" / "Deci nu îmi vine să cred"
Ministru al Cercetării, Inovării și Digitalizării, Sebastian Burduja, a făcut un anunț care l-a surprins pe analistul politic Bogdan Chirieac.
Ministrul Cercetării, Inovării și Digitalizării, Sebastian Burduja, a anunțat că România învață digitalizare de la Republica Moldova, țară despre care spune că este peste Estonia în acest domeniu.
"Probabil o să vă surprind, lucrăm foarte îndeaproape cu Republica Moldova. Frații noștri de peste Prut au niște soluții de digitalizare excepționale și sunt recunoscute la nivel mondial, sunt peste Estonia.
Au peste două sute de servicii publice integral online. La ei, problema este că relativ puțini cetățeni, cam 200-300 de mii folosesc tehnologia pentru că nu au competențe digitale, dar ei toate serviciile publice le au online, și înmatricularea autovehiculelor, și evenimentele de viață, și în registrarea unor firme, spre exemplu, adică s-au digitalizat. Avem un protocol cu ei, ne pun la dispoziție aceste soluții practic gratuit și vin la noi în țară, iar noi le testăm din punct de vedere al securității cibernetice, să fie sigure, să se poată aplica totuși la o țară, la o piață mult mai mare", a declarat Sebastian Burduja, ministru al Cercetării, Inovării și Digitalizării.
Chirieac: Deci nu îmi vine să cred
"Deci nu îmi vine să cred. Republica Moldova ajută România?", a întrebat surprins Bogdan Chirieac.
"Da, și o fac, cum să vă spun, cu toată mândria și cu un concept mai pe termen lung. Adică noi vrem să mergem împreună cu frații noștri și în alte state, după ce reușim să ne digitalizăm și noi în România și practic să promovăm aceste soluții, să le exportăm împreună cu ei către alte state în curs de dezvoltare", a explicat Sebastian Burduja.
De ce România a rămas pe ultimul loc în UE la competitivitatea digitală, conform raportului DESI 2022
Lipsa competențelor digitale are efecte negative asupra tuturor celorlalte componente.
România se situează pe locul 27 din cele 27 de state membre ale UE în ediția din 2022 a Indicelui economiei și societății digitale (DESI). Este important de remarcat faptul că creșterea sa anuală relativă este inferioară celei a țărilor similare, ceea ce indică faptul că nu este convergentă cu restul statelor membre. Țara a rămas în urmă în ceea ce privește o serie de indicatori ai dimensiunii capitalului uman, cu un nivel foarte scăzut de competențe digitale de bază în comparație cu media UE, dar își menține locurile fruntașe în ceea ce privește proporția femeilor specialiste în domeniul TIC din forța de muncă (locul 2) și în ceea ce privește numărul absolvenților în domeniul TIC (locul 4).
O schimbare semnificativă a ritmului de pregătire a României în ceea ce privește competențele digitale este esențială pentru ca UE să atingă obiectivul deceniului digital privind competențele digitale de bază și specialiștii în domeniul TIC. România are rezultate relativ bune în ceea ce privește conectivitatea, aceasta reprezentând dimensiunea pentru care obține cel mai bun punctaj.
Performanțele țării în ceea ce privește integrarea tehnologiilor digitale și a serviciilor publice digitale sunt slabe în comparație cu cele ale celorlalte state membre ale UE. Ponderea IMM-urilor care au cel puțin un nivel de bază de intensitate digitală (22 %) și procentajul întreprinderilor care fac schimb electronic de informații (17 %) sunt cele mai scăzute din UE. Vezi mai mult AICI.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News