Data actualizării:
Data publicării:

Bunele maniere, la masă. Sandvişurile se taie cu cuţitul şi se consumă cu furculiţa. Nu zdrobi cartofii în farfurie!

Autor: Ema Apostu | Categorie: Lifestyle
WhatsApp

Există câteva lucruri de care trebuie să ții cont, mai ales când servești masa alături de alte persoane. Iată câteva bune maniere importante.

Alegeri prezidentiale 2024

Dacă vi se cere sarea sau piperul, le veţi da peste masă sau prin fața vecinului, nu prin spatele lui. Dacă este la distanţă mai mare, se cere vecinului şi apoi se dă din mână în mână, scrie bucataria-romaneasca.ro.

Dacă dăm mese acasă şi nu este personal de serviciu, platoul cu mâncare trece din mână în mână, de la gazdă spre dreapta. Doamnele se servesc primele, apoi domnii, iar gazda ultima, când platoul a revenit la ea. În acest moment, domnii nu fac decât oficiul de intermediari.

Între timp, stăpânul casei toarnă vinul, tot spre dreapta. Sticlă nu se dă din mână în mână

Supa se serveşte tot spre dreapta şi la fel se procedează şi când strângem masa.

Când un platou ajunge la noi, ne servim cu lingura ţinută în mâna dreaptă şi ajutându-ne cu furculiţa din stânga. Numai chelnerii servesc ţinând ambele tacâmuri într-o singură mână.

Nu ne servim din platou cu tacâmurile noastre, ci cu cele de serviciu puse obligatoriu de gazdă acolo. Dacă acestea nu însoţesc platoul, le cerem.

Vezi și: Bunele maniere. Când nu trebuie să spui "Poftă bună"! Greșeala pe care mulți o fac

Cum se consumă anumite alimente

Felia de pâine se rupe cu mâna, în timp ce sandvişurile mari se taie cu cuţitul şi se bagă în gură cu furculiţa, ca la friptură. Sandvişurile mici se iau cu mâna.

Pentru a întinde untul, se foloseşte un cuţit special, nu cel obişnuit.

Nu se ia untul direct din untieră pentru a unge pâinea, ci se pune o bucăţică pe farfuria proprie. Apoi, se unge pâinea, ţinând-o deasupra farfuriei.

Dulceaţa şi mierea nu se mănâncă direct din borcan, ci fiecare îşi ia pe farfurie cât doreşte, servindu-se de linguriţa adusă la masă special pentru acest scop.

Mezelurile, tăiate în prealabil în felii, se curăţă de coajă cu furculiţa şi cuţitul, în propria noastră farfurie.

Ouăle moi în coajă se mănâncă dintr-un păhărel suport, cel mai adesea fixat pe o farfurioară. Se sparge coaja din vârf, se îndepărtează partea de sus a oului cu linguriţa şi se pun cojile pe suport, sub ou sau pe farfurioară.

Cartofii nu se taie cu cuţitul şi nu se zdrobesc cu furculiţa în farfurie. Excepţie fac cartofii copţi în coaja, care se înţeapă cu furculiţa şi se curăţă cu cuţitul.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel