Data publicării:
Bulgaria, pe LISTA GALBENĂ a României. ANAT, despre cum poate fi evitată CARANTINA
Bulgaria va intra pentru România pe lista galbenă duminică.
Bulgaria va intra pentru România pe lista galbenă duminică, 29 august, la orele 00:00. Totuși, Asociația Națională a Agențiilor de Turism (ANAT) le transmite românilor să nu se panicheze pentru că carantina poate fi evitată. Introducerea Bulgariei pe lista galbenă nu înseamnă și sfârșitul vacanțelor pe litoralul bulgăresc, precizează ANAT.
Cum poate fi evitată carantina
"Foarte mulți turiști români aleg litoralul bulgăresc în continuare. Carantina poate fi evitată prin prezentarea certificatului verde european. De asemenea, copiii sub 6 ani împliniți sunt exceptați de la prezentarea oricărui document iar turiștii care revin în țară fără niciun document pot ieși din carantină după efectuarea unui test PCR în țară și prezentarea rezultatului negativ
Bulgaria va intra pentru România pe lista galbenă duminică, 29 august, la orele 00:00. Asociația Națională a Agențiilor de Turism (ANAT) recomandă turiștilor să nu se panicheze. Cât timp țara vecină va fi doar pe lista galbenă, toți turiștii români pot evita carantina. Esențial este certificatul digital european.
Cum obținem acest certificat?
Cei vaccinați sau trecuți prin boală își fac certificatul digital european românesc, prin accesarea link-ului certificat-covid.gov.ro, iar cei care își efectuează testele PCR în Bulgaria vor accesa aplicația echivalentă a statului bulgar, la link-ul https://www.his.bg/bg/dgc. Carantina poate fi exceptată, prin înscrierea în aplicația europeană, în următoarele situații:
- persoanele vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare până la intrarea în România;
- persoanele care au fost confirmate pozitiv pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 în ultimele 180 de zile anterioare intrării în țară, pentru care au trecut cel puțin 14 zile de la data confirmării până la data intrării în țară;
- persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 (inclusiv copiii între 6 și 16 ani nevaccinați) efectuat cu cel mult 72 de ore înaintea îmbarcării (pentru cei care călătoresc cu mijloace de transport în comun) sau intrării pe teritoriul național (pentru cei care călătoresc cu mijloace proprii);
- copiii cu vârsta mai mică sau egală de 6 ani, fără a fi necesară prezentarea rezultatului negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2;
- persoanele aflate în tranzit, dacă părăsesc România în cel mult 24 de ore de la intrarea pe teritoriul țării.
Derogarea de la DSP
Cetățenii români care se întorc dintr-o zonă galbenă, nu sunt vaccinați și nu au făcut test înainte de intrarea în țară, vor intra automat în carantină. Și în acest caz există o soluție. După ce ajung la domiciliul declarat pentru carantinare, vor contacta serviciul DSP din raza teritorială unde este declarat domiciliul și vor cere derogare pentru a se deplasa la un centru de testare PCR, iar după ce au primit rezultatul și este negativ, acesta se transmite pe o adresă de email, turiștii putând să iasă imediat din carantină. Turiștii trebuie să știe că la orice punct de frontieră există reprezentanți DSP.
Partenerii bulgari au comunicat că există numeroase posibilități de testare în stațiuni (cabinete medicale independente sau în incinta unor hoteluri, puncte mobile) sau în orașele din vecinătate iar tarifele sunt în general mai mici decât în România. Turiștii pot obține informații la recepțiile hotelurilor unde sunt cazați.
Acte necesare pentru a merge în Bulgaria
Turiștii români care merg în Bulgaria trebuie să știe că la intrarea în această țară li se va solicita doar actul de identitate sau pașaportul până la finalul sezonului, indiferent de situația epidemiologică din România. Conform Ordinului emis de Guvernul Bulgariei pe 13 august, ”Țări cu care Republica Bulgaria a ajuns la un acord reciproc pentru libera circulație a cetățenilor și a persoanelor cu statut de reședință permanentă, pe termen lung, și a membrilor familiilor lor, la sosirea din cealaltă țară: România.”
După cum subliniază textul de lege, România este unica țară pentru care se face o excepție, iar statul bulgar se ține de cuvânt și menține excepția, așa cum a anunțat și pe 16 iulie.", transmite ANAT într-un comunicat de presă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News