Bulgaria îşi închide porturile pentru navele ruse
Bulgaria îşi închide porturile pentru navele ruse, indiferent de pavilion, dar cu o serie de excepţii.
Bulgaria îşi va închide începând din 8 aprilie accesul în toate porturile sale pentru navele înscrise în registrul maritim rus, indiferent de pavilionul sub care navighează, a anunţat joi Ministerul Transporturilor de la Sofia, relatează agenţia EFE, citată de Agerpres.
Decizia este motivată prin sancţiunile UE impuse Rusiei ca răspuns la agresiunea contra Ucrainei şi extinde interdicţia deja în vigoare din 17 aprilie 2022 pentru intrarea navelor sub pavilion rusesc în porturile bulgare.
Ce excepții există
Totuşi, interdicţia este însoţită de o lungă listă de excepţii. Vor fi astfel autorizate să acosteze în continuare în porturile bulgare navele care au legătură cu Rusia şi transportă produse ce nu sunt vizate de sancţiuni, precum petrolul, gazul natural, anumite materii prime, produsele chimice, agricole, alimentare şi farmaceutice.
Aşadar, restricţiile nu afectează importul de petrol rusesc pentru singura rafinărie existentă în Bulgaria, deţinută de compania rusă Lukoil. Bulgaria este exceptată timp de doi ani de la aplicarea embargoului UE asupra petrolului rusesc.
Această rafinărie de la Burgas, cea mai mare din Balcani, acoperă aproape tot necesarul de combustibil al Bulgariei, în timp ce singura centrală atomoelectrică bulgară, cea de la Kozlodui, funcţionează în continuare exclusiv cu combustibil rusesc.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News