Borisov a arătat că vrea ca eforturile Bulgariei de accedere la zona Schengen să nu fie conexate cu cele ale României.
"Într-un fel, ei încercau să ne ajungă din urmă pe noi. În același timp, noi doream, dacă se poate, să fim tratați separat pentru intrarea în Schengen. Ce s-a întâmplat în România în ultimul an și jumătate a devenit un exemplu pentru noi. Ani de zile au fost în spatele nostru", a declarat Borisov, care a apreciat că Bulgaria va depăși performanțele României în 3-4 luni, conform agenției Novinite.
Premierul bulgar a anunțat că ministrul Justiției, Hristo Ivanov, va depune înainte de Paște un proiect de lege pentru modificarea legislației judiciare.
Bulgaria a bătut rușinos România la fonduri europene
"Bulgaria a anunțat vineri planuri de înființare a unei unități speciale care să investigheze corupția la nivel înalt, după modelul vecinului România, ambele dorind să nu mai fie considerate cele mai corupte state din Europa", scrie agenția Reuters, într-un articol publicat și de The New York Times în ediția online și cea tipărită.
Noua unitate va include procurori, inspectori și investigatori, urmând să-și înceapă operațiunile la începutul anului 2016. Guvernul estimează că 7.670 de oficiali ar putea intra sub lupa noii autorități anti-corupție. Cetățenii care vor oferi informații despre posibile acte de corupție vor fi recompensați în bani.
"Bulgaria are o problemă cu corupția", spune vicepremierul Meglena Kuneva, care vrea ca Bulgaria să rivalizeze cu România, acolo unde politicieni influenți, oficiali și oameni de afaceri sunt investigați sau deja condamnați, mai notează presa străină.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Știați că un singur stat din Europa are graniță terestră cu Africa iar 9 din 10 români răspund greșit
- BANCUL ZILEI: Ați greșit numărul!
- Horoscop 6-12 mai 2024: Zodia care s-a certat cu toată lumea. Daniela Simulescu: „Îți recomand mai mult pragmatism” /video
- Ploi abundente, grindină și vânt puternic în prima zi de Paști. Județele vizate de fenomenele meteo extreme
- Culmea prostiei în hipermarketuri. O decizie bizară pe care marii retaileri o iau și care stârnește furia românilor
- De ce nu ni se arată cum se fac crenvurștii. Bulai: Am văzut cu ochii mei ce se întâmplă la o fermă de curcani / video
- SRI, mai necredincios ca Toma în noaptea de Înviere. Mesaj simpatic / foto
- Acuzații în presa austriacă: Dronele militare rusești folosesc AI dezvoltat cu Kaspersky
- Nu s-a mai întâmplat de 23 de ani în SUA. Adrian Mitroi: Inflația este lipicioasă, iar dolarul este prea tare
- O biserică de o frumusețe rară din România, construită în 1878, a ars în totalitate în noaptea de Înviere / foto