Data actualizării:
Data publicării:

Bugetul pentru 2019, aprobat de Parlament

Autor: Darius Muresan | Categorie: Politica
WhatsApp

Bugetul pentru anul 2019 a fost aprobat.

Parlamentul a adoptat, vineri, proiectul bugetului de stat pe 2019.

Proiectul de buget a fost adoptat cu 275 voturi "pentru", 122 "contra" şi 2 abţineri. 

La proiectul bugetului de stat propus de Guvern au fost adoptate mai multe amendamente. Unul dintre ele se referă la suplimentarea bugetului Ministerului Muncii pe anul 2019 pentru majorarea alocaţiilor copiilor începând cu 1 martie, de la 84 de lei la 150 de lei, iar pentru copiii cu vârste între 0 şi 2 ani de la 200 la 300 de lei. Amendamentul a aparţinut deputatului PNL Robert Sighiartău.

Potrivit preşedintelui Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, pentru a se asigura sursa de finanţare pentru majorarea alocaţiilor pentru copii va creşte deficitul bugetului general consolidat estimat. Pentru punerea în aplicare a acestei prevederi a fost modificată legea privind plafoanele unor indicatori specificaţi în cadrul fiscal-bugetar pe anul 2019, majorându-se deficitul bugetar de la 2,55% la 2,76%.

De asemenea, plenul a mai decis, adoptând un amendament propus de liderul PSD, Liviu Dragnea, diminuarea bugetului SRI cu 445.000.000 lei, al Serviciului de Informaţii Externe - cu 30.000.000 lei şi al SPP - cu 50.000.000 lei, fiind suplimentate bugetele Ministerului Sănătăţii şi CNAS pentru finanţarea programului privind vitamina D, a programului "Panorama", care presupune testări prenatale ale femeilor însărcinate, programului de testare a markerilor tumorali şi programului "Diabet juvenil".

Suplimentări și la Educație



Şi bugetul Ministerului Educaţiei a fost suplimentat pentru finanţarea programului "Masă caldă". În schimb, au fost diminuate bugetele Autorităţii Electorale Permanente şi Ministerului de Finanţe.

Bugetul Academiei Române a fost majorat în plen printr-un amendament cu 350.000 lei pentru editarea şi publicarea clasicilor literaturii române în ediţii ştiinţifice integrale.

Alt amendament adoptat de plen a fost propus de deputatul PMP Ionuţ Simionca şi prevede finanţarea cu 5.360.000 lei a unui complex sportiv în comuna Rodna din Bistriţa-Năsăud, fiind majorat în acest sens bugetul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice.

De asemenea, plenul a aprobat şi cele patru amendamente admise de comisiile de buget-finanţe la Ministerul Transporturilor, unul dintre acestea vizând alocarea a 23.500.000 lei pentru revizuirea studiului de fezabilitate pentru tronsonul Ungheni - Iaşi - Târgu Neamţ, parte din Autostrada Unirii. Suma se asigură prin redistribuiri în cadrul bugetului Ministerului Transporturilor. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel