Bugetul pentru anul viitor, de 148,2 miliarde de euro (169 de miliarde de dolari), reprezintă o creştere de peste 2% faţă de 2018. Planul este 'avantajos din punct de vedere economic şi asigură spaţiu de manevră pentru a face faţă unor nevoi neaşteptate', a afirmat Hartwig Loeger, ministrul austriac de Finanţe şi negociatorul şef pentru statele membre ale UE.
Sume mai mari vor fi alocate pentru cercetare şi inovare, infrastructură şi programe de schimb pentru tineri. Aproximativ 1,45 miliarde de euro sunt alocaţi pentru sprijinirea refugiaţilor din Turcia, în timp ce fondurile pentru aderarea Turciei la UE sunt reduse cu 146,7 milioane de euro. Acordul trebuie adoptat săptămâna viitoare de Parlamentul European şi statele membre ale blocului comunitar, o decizie care este considerată o formalitate.
Negocierile pentru buget sunt de obicei afaceri tensionate, statele membre încercând de obicei să limiteze cheltuielile, în timp ce parlamentarii europeni cer mai multe cheltuieli, susţin analiştii. Cei mai mulţi bani din bugetul UE se întorc la statele membre ale blocului comunitar sub forma subvenţiilor pentru agricultură, sprijinirea regiunilor sărace sau a programelor pentru cercetare şi educaţie.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- De ce scăpăm greu de burtă. Carmen Brumă: Poți să faci un milion de abdomene, nu se va vedea
- Horoscop 6 mai: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Discuții aprinse, în a doua zi de Paști, pentru o zodie. Îți fac rău!
- A doua zi de Paști. Ce trebuie să facă toți credincioșii în Lunea Albă din Săptămâna Luminată
- BANCUL ZILEI: Femeia cu inițiativă
- Klaus Iohannis, cu avionul de lux în SUA, pentru a-și lua "Oscarul de la Washington". Bogdan Chirieac arată cum puteau fi "salvați niște bani" - Foto
- Horoscop 4-16 mai. Zodia care trebuie să vadă jumătatea plină a paharului. Daniela Simulescu: Evitați aceste discuții la locul de muncă - Video
- Motorina ar putea să dispară din benzinării: "Este o scădere uriașă”
- Horoscop 6-12 mai 2024. Mihai Voropchievici: Reușită excepțională pentru o zodie
- Horoscop 6-14 mai. Daniela Simulescu evidențiază o zodie care are nevoie de smerenie: Ce vă trebuie mai mult? - Video
- Ciorbă de murături: Rețeta momentului. O vei prepara de mai multe ori
- Chirieac, despre ceremonia lui Putin: Este un ucigaș căutat și interzis în toate statele civilizate ale lumii
- Soarele, sextil cu Saturn. Zodia care trebuie să aibă grijă cu ceea ce-i cere partenerului
- Cum a condiționat Regele Charles venirea în România după Revoluție. Emil Constantinescu i-a îndeplinit dorința