Data publicării:
BUGET 2015. PNL, șapte condiții pentru PSD
PNL pune șapte condiții Guvernului Ponta IV pentru a da vot pozitiv bugetului pe anul 2015.
Deputatul Raluca Turcan, vice al PNL, a spus vineri că parlamentarii PNL vor vota bugetul pe 2015 dacă Guvernul va majora sumele alocate educației și cercetării. În caz contrar, PNL va da un vot negativ.
"Actuala propunere de buget pentru Ministerul Educaţiei Naţionale demonstrează că România nu se poate dezvolta sub o guvernare PSD. Nu avem nevoie de un buget de supravieţuire, ci de unul capabil să producă o creştere economică şi social, prin programe multianuale de dezvoltare. Dacă actualul guvern nu va răspunde solicitărilor noastre, vom da un vot negativ propunerii de buget pentru 2015. Bugetul Educaţiei pe 2015 amăgeşte şi întreţine un sistem la limita supravieţuirii! Proiectul de buget pentru anul 2015 a fost scris cu mare întârziere şi urmează să ajungă abia astăzi în Parlament. Concluzia: Guvernul Ponta propune românilor un buget al stagnării! Prin bugetul pe 2015 avem dovada exactă că educaţia şi cercetarea au fost doar promisiuni de campanie", a declarat, vineri, Raluca Turcan.
Cristian Preda, scenariu sumbru pentru Băsescu în PMP
Deputata PNL spune că "la majoritatea capitolelor din proiectul de buget al Ministerului Educaţiei se constată scăderi dramatice" și că "nu există creşteri alocate pentru cercetare, pentru burse şi programe educaţionale pentru elevi şi profesori, pentru reparaţii de şcoli sau pentru dotarea laboratoarelor şi a bibliotecilor".
PNL a pregătit şapte amendamente la propunerea de buget, pe educaţie, conform Ralucăi Turcan.
"PNL consideră că bugetul educaţiei trebuie să pună accentul pe: conectarea şcolii la piaţa muncii - aceasta se poate obţine prin triplarea numărului de burse pentru învăţământul profesional şi creşterea finanţării per elev şi student; investiţii în infrastructura şcolară; majorarea burselor pentru elevi, studenţi şi doctoranzi; întărirea educaţiei permanente a elevului prin generalizarea programului Şcoală după Şcoală; consolidarea şi generalizarea educaţiei copiilor prin punerea în aplicare a contului educaţional al fiecărui nou-născut; concretizarea educaţiei continue prin finanţarea şi punerea în practică a Masteratului Didactic", se arată într-un comunicat de presă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News