Data actualizării:
Data publicării:

Ungaria, răspuns pentru Stelian Ion, după acuzațiile că UDMR face jocurile Budapestei ca România să nu intre în Schengen

Autor: Andreea Ditcov | Categorie: Politica
WhatsApp
Stelian Ion, gov.ro
Stelian Ion, gov.ro

Ministerul de externe ungar a răspuns acuzațiilor ministrului Stelian Ion, privind aderarea la spațiul Schengen. 

Alegeri prezidentiale 2024

Ministerul de externe ungar a răspuns prin biroul de presă la adresa declarațiilor făcute de ministrul Stelian Ion, reprezentanții guvernului de la Budapesta menționând că ”Ungaria sprijină atât extinderea UE, cât și extinderea spațiului Schengen. Pe lângă acest fapt, statul nostru are o colaborare fructuoasă cu România, este interesul nostru de a menține și dezvolta relații de bună vecinătate”, relatează G4 Media

Stelian Ion a vorbit în cadrul unei emisiuni televizate de la TVR despre implicațiile desființării SIIJ și Mecanismul de Cooperare și Verificare (MCV). Acesta s-a arătat sceptic în privința ridicării MCV dacă SIIJ nu va fi desființată, iar dosarele nu ajung la DNA, iar fără ridicarea MCV, România nu poate ajunge în spațiul Schengen, consideră ministrul Justiției. 

”Și mă întreb cine are interesul dintre vecinii noștri să nu intrăm în Schengen”, a spus Stelian Ion.

Imediat, deputatul UDMR Csoma Botond a reacționat și a spus că ”ministrul Stelian Ion să se ocupe de problemele României, nu de problemele din Polonia și Ungaria”.

Negocieri blocate

Partidul de coaliție UDMR a propus ca îndatoririle SIIJ să treacă la Parchetul General, însă ministrul Stelian Ion se opune acestei schimbări, iar discuțiile din coaliție s-au blocat în urma propunerii UDMR. 

Kelemen Hunor: E o prostie

”Stelian Ion sugerează că noi susținem acest amendament în interesul altora. Noi ne-am obișnuit, când cineva nu are argumente într-o dispută cu noi sau contraargumente, scoate această carte, care nu are nici o legătură, nici cu realitatea, nici cu starea de fapt. Este o acuzație lipsită de substanță și de substanță cenușie. A luat-o pe arătură domnul Stelian Ion cu această declarație. Eu așa știu, de ani buni, că intrarea noastră în Schengen și ridicarea MCV-ului este împiedicată de Olanda și de Franța, nu de vecinii noștri. Este o prostie să spui așa ceva, să sugerezi așa ceva, dar asta este, ne-am obișnuit, în 20-30 de ani, când nu ai argumente, atunci hai cu cartea asta. E o prostie”, a spus, potrivit Mediafax, Kelemen Hunor.​

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel