Data publicării:

Bucureşti, tramvaie noi. Pe ce linii vor circula

Autor: Mihai Ciobanu | Categorie: Stiri
WhatsApp
tramvai
tramvai

Primăria Capitalei anunţă în ce stadiu se află licitaţia pentru achiziţionarea a 100 de tramvaie noi. 

Achiziția a 100 de tramvaie moderne se află în evaluare la nivelul Primăriei Capitalei. Ofertele au fost depuse luna trecută de două companii - ASTRA VAGOANE CALATORI SA si DURMAZLAR MAKINE SAN VE TIC A.S. Valoarea estimata a contractului este de 845,68 milioane lei (180 de milioane de euro). Este vorba despre achizitionarea a 100 de tramvaie si echipamente necesare imbunatatirii transportului public de calatori pe traseele 1, 10, 21, 25, 32,40, 41 si 55.

Achiziția face obiectul a 8 proiecte pentru care s-a solicitat finanțare din fonduri europene nerambursabile prin Programul Operațional Regional 2014-2020, dintre care doua contracte de finantare au fost deja semnate, iar in perioada imediat urmatoare vor fi semnate si celelalte sase.

De asemenea, Primaria Capitalei a mai lansat doua proceduri de achizitie pentru atribuirea  contractelor de furnizare  pentru  cele 130 de autobuze hibride si 100 de autobuze electrice, termenul limita pentru depunerea ofertelor este de 7 mai 2019, respectiv 27 mai 2019.

Referitor la cele 100 de autobuze electrice, mentionam ca acestea fac obiectul a 4 proiecte pentru care s-a solicitat, de asemenea,  finanțare din fonduri europene nerambursabile prin Programul Operațional Regional 2014-2020. Înnoirea parcului auto este una dintre măsurile stabilite în Planul de Mobilitate Urbană Durabilă al Capitalei, precum si in Planul de Imbunatatire a Calitatii Aerului (PICA) și contribuie la creșterea atractivității si eficienței transportului public de călători, a frecvenței si a timpilor de parcurs. Utilizarea de tramvaie în transportul public reduce emisiile poluante la nivelul Municipiului București.


Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel