Bucureşti. Clasă nouă de învăţământ dual în domeniul aerospaţial
Data publicării:
Autor: Bogdan Cotigă
WhatsApp
Prima clasă de învăţământ în sistem dual în domeniul aerospaţial din Bucureşti va fi înfiinţată în urma semnării unui acord de parteneriat între Colegiul Tehnic de Aeronautică 'Henri Coandă' şi ROMAERO .

Astfel, începând cu anul şcolar 2019-2020, elevii care au finalizat clasa a VIII-a şi optează pentru un domeniu tehnic vor putea candida pentru unul dintre cele 14 locuri disponibile în domeniul de pregătire mecanic, calificarea profesională 'Lăcătuş construcţii structuri aeronave'. Potrivit unui comunicat de presă, pe parcursul celor 3 ani de studii elevii vor primi burse lunare, iar pregătirea alături de specialişti cu experienţă îi va ajuta să acumuleze cunoştinţele teoretice şi practice care să le faciliteze obţinerea unui loc de muncă, cu un venit imediat după absolvire.

Formarea elevilor se va face și la sediul companiei

Formarea elevilor se va desfăşura atât în unitatea de învăţământ, cât şi la sediul companiei. Suplimentar faţă de bursele în valoare de 200 lei oferite lunar, compania va asigura şi echipamentele de lucru şi de protecţie, examinările de medicină a muncii, precum şi alte beneficii care să încurajeze şi să recompenseze performanţa elevilor. La finalizarea programului de 3 ani, absolvenţii învăţământului dual vor obţine un certificat de calificare profesională în meseria de lăcătuş construcţii structuri aeronave, recunoscut în Uniunea Europeană. Ei vor putea opta pentru a obţine un loc de muncă în cadrul ROMAERO S.A. pe poziţia de muncitor calificat sau pentru a-şi continua parcursul educaţional până la Bacalaureat şi, dacă doresc, studii universitare în domeniul ingineriei aerospaţiale sau în alte domenii. Înscrierile în programul de învăţământ dual vor fi deschise începând cu luna iunie. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel