Primul Război Mondial sau Mare Război, cum a fost numit în epocă, a fost o conflagrație care a lăsat în urmă milioane de victime, soldați sau civili. Până la al Doilea Război Mondial omenirea nu mai cunoscuse un asemenea conflict.

Războiul a schimbat granițele Europei iar imperii au plătit prețul suprem. Pentru România finalul războiului a adus visul întregirii naționale în 1918. Însă costul a fost unul enorm. După o lungă ocupație și o ieșire din război printr-o pace ce reprezenta mai degrabă o capitulare, printr-o fericită conjunctură, România avea să devină Mare la 1 Decembrie 1918.

Pentru România, marea masă a soldaților care au luptat pe fronturi a fost reprezentată de țărănime. Soldații-țărani au fost cei care au dus eroicele lupte în Marele Război, iar la finele conflictului țăranii începeau emanciparea și își înțelegeau rolul. România își mobiliza țăranii prim promisiuni de reformă agrară și vot universal. Lupta lor nu avea să fie una ușoară, reformele fiind înfăptuite abia în '20.

În iunie 1918, ziarului „România Nouă”, publica la Chișinău, sub egida marelui intelectual și politician Onisifor Ghibu, un text intitulat „Cuvântul țăranilor”.

Se întâmpla într-un moment greu pentru România, după ratificarea păcii. Deputatul Ion Șerpeanu a sintetizat atunci cel mai bine situația țărănimii. Într-un discurs de ”mare impresie”, deputatul vorbea de reforma agrară și critica reforma electorală prin care se poropunea drept de vot țăranilor care știu să scrie și să citească. Acesta considera că de rata mare de analfabetism se face vinovat și guvernul nu doar țăranul. De precizat că analfabetismul în rândul populației s-a menținut și în perioada interbelică.

În cele ce urmează, textul integral „Cuvântul țăranilo”, din ziarul „România Nouă”.

„În ședința de Miercuri a Parlamentului a făcut mare impresie discursul deputatului Ion Șerpeanu, țăran din Moldova, care s-a întros cu gradul de sergent de pe front.

„Noi așa gândim - a spus deputatul țăran - că nu e bine ca unii să trăiască în prea mult huzur, iar alții să piară în uitare și sărăcie. Noi n-avem pământ și țăranul dacă n-are pământ, ca și când n-ar avea nimic.

Aud iarăși că e vorba ca dreptul de vot să se dea numai celor știutori de carte. Și dacă la sate sunt încă atâția cari nu știu ceti și scrie, suntem oare noi țăranii vinovați și nu cârmuirea d-voastră? Și atunci de ce ponosul să-l tragem astăzi tot noi?”

Când a vorbit despre tratatul de pace, glasul i-a slăbit. Un deputat i-a strigat să spună mai tare, și atunci dânsul a răspuns: 

„Apoi eu vreau ca despre pace să spun mai încet, așa de încet ca s'auz numai u, că tare ne doare...”

Și a încheiat astfel deputatul țăranilor:

„Nu ne uitați, ajutați-ne acum la grea strâmtoare, căci, cânva va veni iarăș vre-o nevoie mare pentru țară, vă vom ajuta și noi”.

Și, într-adevăr, așa s-a și întâmplat. Pacea nu a durat mult iar țăranii au fost chemați din nou la luptă pentru victoria finală.

De altfel toate partidele vor susține după 1918 reforma agrară, diferențele vizau cantitatea de pământ care trebuia expropriată și cuantumul despăgubirii. Iar prin acordarea dreptului de vot, masa țăranilor va deveni activă politic.

---------------------

Material realizat prin Programul Cultural București - Centenar cu sprijinul Primăriei Municipiului București prin Administrația Monumentelor și Patrimoniului Turistic.

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News