Data publicării:

Bruxelles-ul vrea mai multă transparenţă cu privire la preţurile produselor alimentare de-a lungul lanţului

Autor: DCNews Team | Categorie: Stiri
WhatsApp

Comisia Europeană va propune o mai mare transparenţă cu privire la preţuri de-a lungul lanţului alimentar, începând de la producător şi până la rafturile magazinelor, trecând pe la procesator, a declarat miercuri pentru AFP comisarul european al Agriculturii, Phil Hogan.

'Vom publica în curând noi reguli în materie de transparenţă a preţurilor. După ce am interzis practicile comerciale neloiale şi am îmbunătăţit cooperarea între producători, vom prezenta un al treilea element care vizează îmbunătăţirea poziţiei fermierilor în lanţul alimentar şi echitate de-a lungul lanţului de aprovizionare', a explicat Phil Hogan. Executivul comunitar estimează că modul de transmisie a preţurilor de-a lungul lanţului alimentar nu este afişat transparent.

'Primim foarte multe întrebări din partea fermierilor care vizează un procent mare din tranzacţiile din cadrul lanţului alimentar încheiate cu distribuitori sau procesatori. De aceea credem că demararea acestei dezbateri şi introducerea unor noi linii directoare vor calma îngrijorările în anumite cazuri', a spus Phil Hogan. Detaliile propunerii sunt aşteptate în zilele următoare. Ea va evidenţia diferenţele de preţ la fiecare etapă a procesului de transformare a unui produs agricol ţinând cont de costurile de transport, de asigurare, de depozitare etc.

La finele anului trecut, Parlamentul şi Consiliul au ajuns la un acord pentru a interzice 16 practici comerciale considerate 'neloiale' deoarece sunt impuse în mod unilateral de către unul dintre parteneri. Aceste vizează de exemplu plăţile întârziate sau anularea în ultimul moment a comenzilor pentru produse perisabile, modificarea unilaterală sau retroactivă a contractelor sau obligaţia furnizorului de a rambursa produsele nevândute. Cu un an mai devreme, prima etapă a unui plan al Comisiei Europene pentru a da mai multă putere fermierilor în cadrul negocierilor cu distribuitorii şi procesatorii de-a lungul lanţului alimentar, a constat în consolidarea drepturilor organizaţiilor de producători. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel