Data publicării:

Britanicii de la Erasure pregătesc un nou album

Autor: DCNews Team | Categorie: Arhiva
WhatsApp
Erasure+_2
Erasure+_2

Cei doi britanici care alcătuiesc trupa synthpop Erasure, o legendă a muzicii de la sfârşitul anilor '80 şi începutul anilor '90, lucrează la un nou album şi susţin vara aceasta un turneu.

După o pauză de patru ani, cei de la Erasure, Andy Bell şi Vince Clarke, au fost primiţi cu căldură de public în show-urile de revenire de la Londra şi au programat turneul „Total Pop!“, în iunie şi iulie, în Marea Britanie şi alte ţări europene, transmite Medifax.

De asemenea ei lucrează la un nou material discografic, primul după lansarea albumului "Light at The End of The World" din 2007.

Clarke şi Bell pregătesc albumul alături de tânărul producător de electropop Frankmusik şi plănuiesc să îl lanseze în septembrie.

Erasure a fost mult timp considerată o legendă a stilurilor new wave şi synthpop, iar când aceste curente au revenit, în anii 2000, duo-ul a fost adesea manţionat de trupele şi artiştii actuali pentru influenţa pe care a avut-o. Din 1986 şi până în 1997, Erasure a avut 24 de hituri clasate consecutiv în Top 20 în Marea Britanie, iar printre melodiile lor aflate pe primele 20 de poziţii în SUA, în Billboard Hot 100, s-au numărat "A Little Respect", "Chains of Love" şi "Always".

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel