Data publicării:

Brexit, haos total. Biserica Anglicană îi invită pe credincioşi să...

Autor: Rodica Mitu | Categorie: Stiri
WhatsApp
Brexit
Brexit

În contextul haosului Brexitului, Biserica Anglicană îi invită pe credincioşi să discute la o ceaşcă de ceai şi să se roage pentru Marea Britanie în weekendul de pe 30 martie, a doua zi după data limită de ieşire din Uniunea Europeană, relatează AFP.

Susţinută de arhiepiscopii de Canterbury şi de York, această iniţiativă are drept scop 'a ne aduna şi a discuta la o ceaşcă de ceai şi de a ne ruga pentru ţara noastră şi viitorul nostru', a explicat Biserica Angliei într-un comunicat. Totuşi, participanţilor li se atrage atenţia că va trebui să respecte 'poziţiile divergente', în contextul în care la aproape trei ani de la referendumul câştigat de susţinătorii Brexitului cu 52% ţara rămâne în continuare foarte divizată.

La nivel politic, consensul este departe de a fi obţinut, întrucât acordul de retragere din UE negociat de premierul Theresa May a fost respins masiv în două rânduri de Parlament.

Biserica anglicană sugerează câteva întrebări pentru a începe conversaţia despre acest subiect sensibil.

'Ce efect a avut Brexitul asupra relaţiilor voastre familiale, cu prietenii, etc?' sau 'Care sunt principalele trei puncte comune pe care ne putem baza pentru a construi un viitor mai bun ca naţiune şi comunitate?'. Printre documentele publicate de Biserică se află 'o rugăciune pentru naţiune' care cere 'unirea naţiunii noastre şi ghidarea conducătorilor noştri'. O altă rugăciune îi cere lui Dumnezeu 'să salveze democraţia noastră parlamentară', iar o a treia este închinată liderilor Uniunii Europene, pentru ca ei 'să poată conduce cu înţelepciune şi perspicacitate'.

'Sper că fiecare dintre noi se va folosi de aceste resurse pentru a ne ajuta să ne rugăm pentru ţara noastră în acest moment critic', a declarat arhiepiscopul de Canterbury, Justin Welby, citat în comunicat.

Biserica Anglicană numără în jur de 25 de milioane de membri botezaţi în Anglia şi în Ţara Galilor, notează Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel