Brexit: Germania, afectată de referendum
Data publicării:
Autor: DCNews Team
WhatsApp
Impactul deciziei Marii Britanii de a ieşi din Uniunea Europeană (Brexit) va reduce cu aproximativ 0,25 puncte procentuale creşterea Germaniei, cea mai mare economie europeană, în 2017, a estimat marţi Institutul pentru Studii Economice din Köln (IW), citat de publicaţia Rheinische Post.

Exporturile, în mod tradiţional motorul de creştere al economiei germane, vor scădea probabil cu 9% în 2017, din cauza deprecierii lirei sterline, avertizează IW. Anul trecut, companiile germane au exportat în Marea Britanie bunuri în valoare de aproximativ 89 de miliarde de euro (97 miliarde de dolari).

Regatul Unit este a treia destinaţie importantă pentru produsele din Germania iar incertitudinile cu privire la viitorul Londrei cu restul statelor membre UE afectează deciziile de investiţii. Cercetătorii de la IW susţin că deprecierea lirei sterline faţă de euro şi aşteptata încetinire a avansului economiei britanice vor duce la înrăutăţirea perspectivelor de creştere ale Germaniei chiar înainte ca Marea Britanie să părăsească UE, notează Agerpres.

IW estimează că importurile Germaniei vor scădea probabil cu aproximativ 3,5% anul viitor, din cauza incertitudinilor provocate de Brexit. Şi Fondul Monetar Internaţional (FMI) a avertizat recent că încetinirea economiei mondiale, efectele negative ale Brexitului, creşterea numărului de refugiaţi, sporirea temerilor privind securitatea şi slăbiciunile din sectorul bancar ar putea afecta economia zonei euro. Jens Weidmann, preşedintele Băncii Centrale a Germaniei (Bundesbank), a dat recent asigurări că votul privind ieşirea Marii Britanii din UE (Brexit) nu va schimba perspectivele de creştere ale economiei în trimestrul trei din acest an.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel