Premierul britanic Boris Johnson a afirmat marţi că următoarea mutare cu privire la Brexit depinde de Uniunea Europeană, adăugând că nu doreşte ieşirea din blocul comunitar fără un acord, dar că trebuie să fie pregătit şi pentru acest scenariu, relatează Reuters.
Dacă ei (Uniunea Europeană) nu pot face un compromis, dacă într-adevăr nu pot face, atunci în mod clar trebuie să fim pregătiţi pentru o ieşire fără acord. Depinde de UE, este decizia lor dacă vor ca noi să facem asta, a spus Johnson, în timpul unei vizite în Ţara Galilor.
Promisiunea lui Boris Johnson
Anterior, într-o convorbire telefonică cu omologul său irlandez Leo Varadkar, premierul britanic a promis că Regatul Unit va părăsi Uniunea Europeană la 31 octombrie cu orice preţ. El a subliniat că aşa-numita 'plasă de siguranţă' irlandeză trebuie să fie eliminată din orice acord de retragere.
La 25 iulie, preşedintele în exerciţiu al Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, îi transmisese noului premier britanic că acordul de ieşire încheiat cu Londra este singurul posibil pentru Uniunea Europeană, însă Boris Johnson consideră că acordul este "inacceptabil" pentru ţara sa şi a cerut redeschiderea negocierilor.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Doi mari actori români au scris istorie împreună, dar s-au urât în viața reală. De ce nu și-au vorbit timp de 32 de ani
- Marte în Berbec, din 30 aprilie. Ce aduce în viețile noastre. Patru zodii sunt primele afectate
- "Să aprindem grătarele". Ce spune Mihaela Bilic despre mici, cel mai popular aliment printre români
- Probleme pentru doi concurenți, la Te cunosc de undeva: "M-am trezit cu genunchiul umflat"
- Selly, explicații în scandalul cu Radu Alexandru - "piticigratis", Iorga, Adrian Elicopter de Luptă și acuzațiile de viol / video
- Lovitură de teatru la CCR: documente ANAF, declarate neconstituționale în procesele penale
- Dispare obiceiul de a consuma vin? Ce afectează vânzarea popularei băuturi
- Pensionarii primesc pensiile înainte de Paști. Adrian Negrescu: Nu mai ajung în capcana IFN-urilor
- NASA a plasat pe orbită o pânză solară de 80 m². La ce experiment va fi folosită
- Vremea de Florii, 1 mai şi Paşti. ANM a venit cu prognoza completă