Data publicării:

Brexit. Comisar European, concret despre ce pierde Marea Britanie

Autor: Bogdan Bolojan | Categorie: Stiri
WhatsApp

 Comisarul european pentru agricultură şi dezvoltare rurală, Phil Hogan, a avertizat Marea Britanie că, în cazul Brexitului, "mărimea, da, contează" şi acest lucru se va reflecta în negocierile privind ieşirea din Uniunea Europeană, relatează agenţia EFE. 

Hogan, care se află în Canada într-o misiune comercială pentru promovarea tratatului de liber schimb încheiat între UE şi Canada, a declarat, pentru EFE, că "multă lume implicată în negocieri din partea Marii Britanii nu înţelege complet impactul deciziei luate pe 23 iunie". 

"O dată ce ai ieşit din piaţa unică, nu vei mai avea aceleaşi avantaje competitive pe care le aveai ca parte a unui bloc de 500 de milioane de persoane. Mărimea, da, contează", a spus Hogan. 

"UE este de zece ori mai mare faţă de Marea Britanie şi de zece ori mai recompensată. Şi asta se va reflecta în negocieri şi în rezultatul oricărui acord de liber schimb", a adăugat comisarul european. 

Pe 29 martie, ambasadorul Marii Britanii la Uniunea Europeană, Tim Barrow, i-a înmânat preşedintelui Consiliului European, Donald Tusk, scrisoarea de notificare privind declanşarea procedurilor pentru ieşirea ţării din Uniunea Europeană, relatează Agerpres.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel