Brexit: Agenția Europeană a Medicamentului pleacă din Londra
Data publicării:
Autor: Bogdan Bolojan
WhatsApp
 Agenţia Europeană a Medicamentului (EMA) se pregăteşte să-şi facă bagajele şi să se relocheze din Londra, după votul britanicilor în favoarea ieşirii din Uniunea Europeană, iar directorul executiv Guido Rasi vrea să fie adoptată cât mai curând o decizie privind noul sediu al instituţiei, transmite Reuters. 

Agenţia Europeană a Medicamentului, cu aproape 900 de angajaţi, supervizează siguranţa medicamentelor vândute în Uniunea Europeană, o piaţă de peste 500 de milioane de consumatori. După ieşirea Marii Britanii din blocul comunitar, UE ar urma să mute sediul EMA în altă ţară membră. 

Pe lista ţărilor interesate să găzduiască EMA se numără România, Finlanda, Danemarca, Suedia, Spania, Franţa, Italia, Irlanda şi Polonia. 

Pe lângă aspectele care ţin de prestigiu, există şi avantaje economice pentru oraşele care vor găzdui agenţii europene precum EMA. Angajaţii sunt plătiţi de UE, nu de oraşul gazdă, care profită de pe urma chiriilor percepute pentru spaţiile de birouri necesare pentru astfel de agenţii. În plus, există beneficii şi pentru afacerile locale de genul organizatori de conferinţe sau hoteluri. 

Guido Rasi se teme că mutarea ar putea afecta activitatea instituţiei, dacă nu este realizată cu mare atenţie, relatează Agerpres.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel