'Înţepătura' cancelarului - aşa cum o califică AFP - intervine după ce premierul britanic Theresa May a considerat 'inacceptabilă' respingerea propunerilor sale de către liderii UE la summitul informal de la Salzburg şi a vorbit despre 'impasul' în care se află negocierile. 'Avem între şase şi opt săptămâni de muncă deosebit de intensă în faţa noastră şi la finalul cărora trebuie să rezulte decizii politice. Aceasta depinde în mare măsură, desigur, de ceea ce Marea Britanie vrea cu adevărat, iar acest lucru nu e foarte clar', a declarat cancelarul, într-un discurs rostit în faţa unor industriaşi germani.
'Nu poţi să aparţii unei părţi a pieţei unice şi celorlalte trei, nu', a continuat şefa guvernului german.
Theresa May propune, prin aşa-numitul 'plan de la Chequers', instituirea unei zone de liber schimb pentru produse industriale şi agricole, nu însă şi pentru servicii sau persoane. Potrivit guvernului britanic, propunerea ar permite evitarea creării unei frontiere fizice între provincia britanică Irlanda Nord şi Republica Irlanda, aşa cum cere, de altfel şi Bruxellesul.
Cei 27 şi Londra trebuie să se pună de acord în octombrie sau noiembrie cu privire la condiţiile 'divorţului', precum şi asupra unei declaraţii care să fixeze cadrul relaţiei lor viitoare. Marţi, cancelarul Merkel a lăsat însă să se înţeleagă că o declaraţie prea vagă, care ar lăsa pe mai târziu soluţionarea principalelor dezacorduri, nu ar fi acceptabilă. 'Dacă o asemenea declaraţie politică este prea generală, atunci perioada de tranziţie se va dovedi rapid insuficientă pentru a ajunge la un acord rezonabil', a explicat ea.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Elicopterul în care s-ar afla președintele Iranului, prăbușit. Chirieac: Se va da vina pe Israel şi pe Occident. Tensiunile vor ajunge la cer
- Orașul despre care Daniel Buzdugan spune că ar putea fi Salonicul României - Foto în articol
- Romanița Iovan, mărturisiri: "Sunt în viață datorită mamei, pentru că au fost presiuni". Reacția tatălui la maternitate
- Semnalul dat de BNR privind economia. Adrian Negrescu: Ce urmează pentru România
- Gelozia, minciuna şi manipularea asociată cu dependenţa de droguri, impact asupra relaţiilor de cuplu. Radu Leca: Sunt singurul din România care o spune
- Marea reorganizare din Ministerul Muncii: Sunt mai puțini cu... 7 angajați!
- Va plăti rate până la 68 de ani pentru un apartament cu două camere, dar nu-i pare rău. „Accept situația așa cum este”
- Ce a făcut președintele Iranului, Ebrahim Raisi, înainte de accidentul cu elicopterul
- Compania de apă controlată de Ion Dumitrel, CJ Alba, usucă la buzunare. Doi pensionari speciali, la robinet
- UPDATE: Semiluna Roșie a Iranului neagă faptul că ar fi fost găsit elicopterul / Elicopterul în care s-ar afla președintele Iranului, Ebrahim Raisi, s-a prăbușit
- Cum sunt prinse firmele cu administrator fictiv, numit și „om de paie”. Comisar: Întotdeauna identificăm adevăratul șef, aceștia nu scapă
- Lupta dependenților, de două ori mai grea într-un cuplu în care ambii consumă. Psiholog: Partenerul poate fi un obstacol în calea recuperării
- România o ia pe urmele Greciei. Negrescu: Cheltuielile statului, cu 28% mai mari în 2024, în țara codașă la colectarea TVA