Breivik: Tinerii pe care i-am ucis nu erau copii inocenţi, ci militanţi politici
Anders Breivik, atentatorul din Norvegia, continuă să şocheze cu declaraţiile sale. În timpul procesului acesta a spus că dacă ar fi pus în aceeasşi situaţie, ar repeta masacrul fără nicio ezitare. El a mai spus că tinerii ucişi pe insula Utoya nu sunt nişte copii inocenţi, ci nişte mici soldaţi îndoctrinaţi de sistem. Breivik s-a lăudat că a reuşitsă producă cel mai sângeros atentat de după cel de-al Doilea Război Mondial.
"Am realizat cel mai sofisticat şi spectaculos atac politic comis în Europa după al Doilea Război Mondial", a afirmat Behring Breivik, citind din declaraţia pe care pregătise.
"Da, aş face-o din nou", a declarat inculpatul, susţinând că, pentru el, a-şi petrece restul vieţii în închisoare sau a muri pentru poporul său constituie "cea mai mare onoare".
Tribunalul i-a cerut apoi să îşi scurteze declaraţia, despre care inculpatul a afirmat că ar conţine o "retorică atenuată". "Tinerii Partidului Laburist sunt naivi şi îndoctrinaţi, nu erau copii inocenţi, ci militanţi politici", a continuat el, referindu-se la cele 69 de victime ale sale, în majoritate adolescenţi, de pe insula Utoeya, unde avea loc o tabără da vară a tinerilor laburişti.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News