Brazilia - Spania, finala de vis de la Cupa Confederațiilor
Data publicării:
Autor: DCNews Team
WhatsApp
Spania
Spania

Finala de la Cupa Confederațiilor 2013 programează un duel de vis, văzut de mulți ca fiind posibil și în ultimul act de la Campionatul Mondial de anul viitor. Brazilia și Spania își vor disputa trofeul, într-un meci în care fotbalul spectacol va fi la el acasă.

După ce gazdele competiției au trecut în semifinale de Uruguay, scor 2-1, Spania și Italia și-au disputat cel de-al doilea loc în finală, într-o reeditare a ultimului act de la Europeanul din 2012.

Timp de 120 de minute cele mai bune echipe europene nu au reușit să marcheze, astfel că s-a ajuns la penalty-uri, acolo unde cei mai buni portari din lume, Casillas și Buffon, au fost neputincioși în fața execuțiilor impecabile.

După șase serii fără eroare din partea executanților, Italia a cedat prima, prin Bonucci, care a trimis peste poartă. Proaspătul "cetățean" de la Manchester City, Jesus Navas, a marcat și a trimis Spania în finala Cupei Confederațiilor.

Ultimul act al competiției va avea loc în noaptea de duminică spre luni, de la ora 1:00, ora României. În finala mică se vor întâlni Uruguay și Italia, cu începere de la orele 22:00.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel