Data publicării:

Braşov: Cai lăsaţi nesupravegheaţi - omorâţi pe DN 11, la scurtă distanţă, în aceeaşi noapte

Autor: DCNews Team | Categorie: Stiri
WhatsApp

Doi cai, lăsaţi nesupravegheaţi pe un câmp de la marginea DN 11 şi care au ajuns pe carosabil, în zona localităţii Prejmer, au fost ucişi într-o singură noapte, joi spre vineri, după trei evenimente rutiere care au avut loc la scurtă distanţă de timp.

'Doi cai au murit azi noapte, din cauza inconştienţei celor care ar fi trebuit să îi protejeze. Caii au fost loviţi de două maşini diferite, la distanţă de numai un kilometru, la câteva minute distanţă. Ei au fost lăsaţi liberi pe câmpul aflat lângă drumul intens circulat şi nu au avut nici o şansă de supravieţuire. Echipa AMP, împreună cu medicul colaborator, a ajuns la locul accidentului în urma unui apel de urgenţă însă, din păcate, nu s-a mai putut face nimic pentru salvarea animalelor', a transmis vineri Asociaţia Milioane de Prieteni, pe pagina de Facebook.

Potrivit Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Braşov, în noaptea de joi spre vineri, un cal lăsat nesupravegheat, aflat pe carosabil, a fost lovit, la km 12+800m de o maşină, fiind rănit uşor. Câteva minute mai târziu, la 50 de metri distanţă, acelaşi cal a fost lovit de un alt autoturism, de data aceasta impactul cauzând moartea animalului.

În primul caz, a fost avariat autoturismul, iar în cel de-al doilea, o persoană pasageră în autoturism a fost şi ea rănită, fiind transportată la spital. În acest din urmă caz, poliţiştii au întocmit dosar de vătămare corporală din culpă. 'La scurt timp, la kilometrul 10+400 m, în care a fost implicat un alt autoturism şi un alt cal, soldat cu decesul calului şi avarierea autoturismului evenimentul rutier a fost soluţionat ca tamponare', a precizat sursa citată. Poliţiştii au informat autorităţile competente în vederea ridicării cadavrelor animalelor. Potrivit sursei citate, de acest lucru s-ar fi ocupat, ulterior, Primăria Prejmer. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel