Data publicării:
Bradul de Crăciun, transformat în băutură carbogazoasă. Cum e POSIBIL. Ideea inedită venită din Buzău
Cum va fi transformat bradul de Crăciun din Buzău în băutură carbogazoasă.
Cine ar fi crezut că din bradul de Crăciun se poate obține o băutură carbogazoasă?!
Ei bine, se pare că din pomul de iarnă aflat în centrul Buzăului va fi obţinută o esenţă, iar cu aceasta se va prepara o băutură carbogazoasă.
Cetina a fost adunată în butoaie şi va fi trimisă în Estonia, la unicul centru din Europa unde se poate extrage esenţa din partea verde a coniferelor.
A fost ideea a doi antreprenori care deţin la Buzău o fabrică de bere artizanală și care au solicitat un acord de preluare a pomului din Piaţa Dacia din Buzău, pentru a-i folosi cetina. Ieri, reprezentanţii producătorului de băuturi au aşteptat doborârea falnicului molid, pentru a trece la strângerea crenguţelor verzi în butoaie.
"Extragem doar cetina din acest pom de Crăciun, o punem în butoaie şi o s-o trimitem în Estonia. După aceea, aşteptăm să ne vină concentratul de cetină, din care noi vom produce sucul tonic”, spune Robert Stan, specialist în bere, pentru adevarul.ro.
Aproape două ore le-a luat să umple şase butoaie cu cetina destinată producătorului de esenţe unic în Europa.
Cum va fi obţinută apa tonică aromată
”Din acest molid, partea verde a lui, partenerul meu din Estonia va produce un ulei esenţial cu proprietăţi deosebite. Apoi primim de la ei siropul, îl amestecăm şi îl îmbuteliem”, explică Francois D’Hollander.
Fiecare sticlă de 330 de mililitri va primi o etichetă pe care este menţionată provenienţa băuturii carbogazoase.
Astfel, numele oraşului Buzău va apărea pe sticlele care vor fi vândute, în ediţie limitată, pe tot continentul european. Apa tonică aromată va fi disponibilă pentru livrare abia la primăvară.
”Primăria Buzău a fost extrem de încântată să doneze bradul de Crăciun din centrul oraşului pentru a se transforma într-un produs care va reprezenta oraşul nostru”, arată Oana Matache, viceprimarul oraşului.
Pomul de iarnă a fost donat de o familie de buzoieni, care l-au crescut în curtea lor mai bine de 70 de ani. Molidul avea 25 de metri înălţime, depăşindu-i cu mult pe cei împodobiţi în ultimii ani.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News