La numai două zile de la eliberarea condiționată a lui Adrian Năstase, medicul Şerban Brădişteanu va fi luat la bani mărunţi de magistrați. Miercuri, se judecă primul termen în dosarul medicului Şerban Brădişteanu, în care este acuzat de favorizarea infractorului, în cazul lui Adrian Năstase.
Procurorii îl acuză pe Brădişteanu de faptul că a îngreunat punerea în executare a mandatului de executare a pedepsei lui Adrian Nastase, după ce acesta a fost internat la spitalul de urgenţă Floreasca în noaptea în care a încercat să se sinucidă.
DNA l-a trimis în judecată pe medicul Şerban Brădişteanu pentru că l-ar fi favorizat pe Adrian Năstase. Procurorii susţin că Şerban Brădişteanu l-ar fi ajutat pe Năstase să râmână internat în spital, deşi în mod normal acesta putea fi încarcerat. "Inculpatul Brădişteanu Şerban Alexandru, prin atitudinea sa, a încercat zădărnicirea punerii în executare a mandatului de executare a pedepsei privindu-l pe Năstase Adrian", se arată în comunicatul DNA.
Procurorii susţin că Brădişteanu şi-a asumat internarea lui Adrian Năstase şi, astfel, a dus la amânarea punerii în executare a pedepsei. Medicul este acuzat că după data de 20 iunie când Năstase ar fi încercat să se sinucidă a dispus internarea fostului premier la secţia de chirurgie vasculară deşi nu se impunea.
Serban Bradișteanu poate ataca acuzațiile procurorilor DNA
Totuși, în acest caz Șerban Brădișteanu poate ataca decizia procurorilor, după ce Curtea de Apel București a decis ca timpul internării lui Adrian Năstase la Spitalul Floreasca să fie considerată parte a perioadei de detenție. Astfel, de această hotărâre poate beneficia persoanele acuzate că l-au favorizat pe Năstase nepermițând încarcerarea sa între 20 și 26 iunie 2012, respectiv și medicul Șerban Brădișteanu.
Legătura e simplă: dacă perioada de internare a însemnat detenție, cei care l-au dus la Floreasca și cei care l-au menținut acolo sub tratament nu au împiedicat punerea în aplicare a sentinței de condamnare pronunțată în cazul Trofeul Calității.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Știați că un singur stat din Europa are graniță terestră cu Africa iar 9 din 10 români răspund greșit
- BANCUL ZILEI: Ați greșit numărul!
- Horoscop 6-12 mai 2024: Zodia care s-a certat cu toată lumea. Daniela Simulescu: „Îți recomand mai mult pragmatism” /video
- Ploi abundente, grindină și vânt puternic în prima zi de Paști. Județele vizate de fenomenele meteo extreme
- Culmea prostiei în hipermarketuri. O decizie bizară pe care marii retaileri o iau și care stârnește furia românilor
- De ce nu ni se arată cum se fac crenvurștii. Bulai: Am văzut cu ochii mei ce se întâmplă la o fermă de curcani / video
- Acuzații în presa austriacă: Dronele militare rusești folosesc AI dezvoltat cu Kaspersky
- Nu s-a mai întâmplat de 23 de ani în SUA. Adrian Mitroi: Inflația este lipicioasă, iar dolarul este prea tare
- SRI, mai necredincios ca Toma în noaptea de Înviere. Mesaj simpatic / foto
- O biserică de o frumusețe rară din România, construită în 1878, a ars în totalitate în noaptea de Înviere / foto