Data publicării:

Brățară electronică deținuți, executare pedeapsă în weekend, măsuri propuse de PNL la Senat

Autor: Bogdan Bolojan | Categorie: Politica
WhatsApp

Supravegherea cu brăţara electronică, echivalarea zilelor de muncă în folosul comunităţii şi executarea pedepsei în weekend sunt măsuri alternative de executare a pedepselor privative de libertate propuse de 11 senatori PNL într-o iniţiativă legislativă înregistrată la Senat. 

"Prin această propunere legislativă se urmăreşte adoptarea unui set de măsuri de executare a pedepsei cu caracter judiciar pe care judecătorul să le poată aplica pentru înlocuirea pedepsei cu executare în regim de detenţie atunci când individualizează pedeapsa cu închisoarea. Măsurile propuse sunt adecvate cadrului european în această materie şi au fost alese după analiza cadrului legislativ în domeniu al statelor membre ale UE, în special al Cehiei, Italiei, Olandei şi Belgiei", se arată în expunerea de motive a propunerii legislative semnate în numele iniţiatorilor de Alina Gorghiu. 

Măsurile propuse de iniţiatori sunt executarea la domiciliu prin supraveghere cu brăţara electronică, executarea în echivalent zile de muncă în folosul comunităţii, executarea pedepsei în zilele de sâmbătă şi duminică, executarea pedepsei în regim mixt în zile de muncă în folosul comunităţii combinat cu zile de detenţie sâmbătă şi duminică. 

Potrivit actului normativ, măsura executării la domiciliu a pedepsei prin supraveghere cu brăţara electronică se poate aplica doar pentru pedepsele de până la trei ani închisoare şi nu poate înlocui măsura privativă de libertate pentru recidivişti şi cei condamnaţi pentru infracţiuni cu violenţă sau profitând de starea de neputinţă fizică sau psihică a victimei, infracţiuni de corupţie. 

Executarea pedepsei în zilele de sâmbătă şi duminică se poate realiza în regim deschis de detenţie, doar în centre de detenţie special înfiinţate în acest scop şi îi vizează doar pe cei condamnaţi la închisoare de până la patru ani şi sunt exceptate aceleaşi persoane ca şi la supraveghere cu brăţara electronică. 

Echivalarea muncii în folosul comunităţii se realizează prin raportul de două zile de muncă la o zi de detenţie. Munca se prestează la unitatea desemnată de judecător în regim de 8 ore pe zi, indiferent de intervalul orar, relatează Agerpres.

[citeste si] 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel