Box: Lucian Bute soseşte vineri în România
Boxerul român Lucian Bute, campion mondial IBF la categoria supermijlocie, va sosi în ţară vineri 24 iunie, cu o cursă Lufthansa, la ora 16,10, informează un comunicat al Federaţiei Române de Box.
Cu această ocazie, Bute va susţine o conferinţă de presă în Salonul Prezidenţial din incinta Aeroportului Internaţional "Henri Coandă" din Bucureşti, informează Agerpres.
Ziariştii şi televiziunile interesate să participe la primire şi conferinţa de presă sunt rugaţi să trimită la Federaţia Română de Box, până vineri 24 iunie 2011, ora 11,30, solicitările de acreditare, însoţite de numerele de înmatriculare ale autovehiculelor pentru care se solicită accesul în incinta aeroportului şi numele complet ale persoanelor care doresc să participe la eveniment.
La gala Campion pentru România, de la Bucureşti, din data de 9 iulie, Bute îşi va pune în joc pentru a opta oară centura de campion mondial IBF, în faţa francezului Jean Paul Mendy.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News