Potrivit sursei citate, în anul şcolar 2019- 2020 s-au înscris la cursuri 60 de persoane private de libertate, dintre care 50 urmează cursurile primare şi gimnaziale, iar zece sunt înscrişi la cursurile liceale.
Cursurile sunt predate de cadrele didactice de la Şcoala Specială Sfântul Stelian din municipiul Botoşani.
"Ca şi în anii anteriori, activitatea de predare este asigurată de cadre didactice delegate din cadrul instituţiei de învăţământ şi vizează, în principal, materii precum: matematică, limba şi literatura română, biologie, geografie- istorie, precum şi alte materii corespunzătoare curriculei şcolare stabilite la nivel naţional de Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice", a afirmat Rotariu.
Conform Legii 254/20013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, persoanele private de libertate care promovează un an şcolar beneficiază de 30 de zile considerate ca executate din pedeapsă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- De ce militarii și oamenii cu handicap nu au primit „pensia” înainte de Paște 2024. Unde s-a produs confuzia
- Motivul pentru care o tânără a refuzat să mai plătească la casele self-pay din supermarket / video
- Adio, mașini în București? Ce spune Nicușor Dan
- "Femeile din România și cele din Italia sunt foarte diferite”. Designerul Giulia Rossignoli dă cărțile pe față: E total invers
- BANCUL ZILEI: Rețeta ciorbei de burtă
- Ieșirea din scenă a lui Klaus Iohannis: pas cu pas, spre scenariul lansat în DCNews în decembrie 2023
- Riscurile la care ne expunem când facem cumpărături de pe Shein și Temu
- Lui Mihai Mărgineanu nu i-a venit să creadă ce a văzut în Vama Veche / foto în articol
- Cum să treci corect pe „sub masă” - Sfântul Epitaf, în Vinerea Mare. Preotul Nicolae Crângașu: Așa se face
- Copiii din București merg degeaba în Herăstrău. Nicușor Dan: Când se va rezolva problema cu locurile de joacă