Administratorul judiciar al Hidroelectrica, Remus Borza, a declarat, la Realitatea TV, că onorariul său de 50.000 de euro lunar, pe care îl încasează în afara celor trei milioane milioane de euro comision de succes, este "foarte moral și legal", susținând că este "foarte puțin".
Despre onorariul său de 50.000 de euro lunar, în calitate de administrator judiciar al Hidroelectrica, Remus Borza a declarat: "Este foarte moral şi legal şi iau foarte puţin", în condițiile în care acesta încasează și trei milioane de euro comision de succes.
În plus, Remus Borza a susținut, marți seară la Realitatea TV în cadrul emisiunii "Deschide lumea", că "intrarea în insolvenţă a companiei Hidroelectrica a fost o decizie asumată politic. În plus, preşedintele Traian Băsescu şi premierul Victor Ponta ştiau de problemele de acolo şi aveau pârghiile necesare pentru a opri acest proces".
Întrebat cine a fost strategul intrării în insolvenţă a Hidroelectrica, care în ultimii șase ani a cumulat pierderi de peste un miliard de euro, Borza a răspuns: "Probabil cei de la MInisterul Economiei. Era o decizie peste competenţele lui Vulpescu şi Chiţoiu. A fost o decizie asumată politic la cel mai înalt nivel. Inclusiv preşededintele României avea pârghii să împiedice astfel de evoluţii".
Potrivit administratorului judiciar al Hidroelectrica, pierderile companiei pot fi recuperate teoretic, sau cel puţin o parte din ele: "Din păcate 79, respectiv articolul 80, din legea 85 nu îţi permite să te duci mai în urmă de 3 ani de zile. Dacă 1,1 miliarde de euro a fost prejudiciu pe ultimii 6 ani, înseamnă că prejudiciul pe ultimii 3 ani de zile e la jumătate, înseamnă 500 de milioane de euro pe care putem sa ii recuperam teoretic", a explicat Remus Borza.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- SRI face angajări. Posturile pentru care puteți aplica. Vă puteți înscrie în cursă până la finalul lunii mai
- Micii pe care îi mâncăm nu mai au nicio legătură cu micii adevărați. Ingredientul care lipsește cu desăvârșire. Medicul Alin Popescu: Aș da o lege să se schimbe compoziția
- BANCUL ZILEI: Ardeleanul și avocatul...
- Cât a plătit o mămică pentru 3 felii de cozonac la supermarket: Nici nu-ți vine să-l mai mănânci / video
- Numerologul Romeo Popescu, previziunile pentru luna mai, în funcție de cifra destinului: Cine are idei geniale și face rost de bani
- Dedesubturile pensionării lui Iohannis. Chirieac: Acest lucru e un mare secret pentru mine
- Cea mai mare inutilitate din București. Primarul de sector care credea că va da lovitura și turiștii vor lua cu asalt construcția
- Vacanța ieftină în Istanbul nu mai există! ”Prețurile de acum încolo vor fi exagerate”. Ce notă de plată a primit o familie de români cu un copil mic după masa de prânz
- Cântec comunist pus pe manele. Parodia pe 1 Mai pe care să o asculți la grătar /video
- Ce au făcut primarii USR în mandatele lor. Exemplele care spun totul despre edilii pe care i-ați ales