Data actualizării:
Data publicării:

Boris Johnson îşi preia astăzi mandatul de prim-ministru al Marii Britanii

Autor: Alexandru Ichim | Categorie: Stiri
WhatsApp

Boris Johnson, noul premier al Marii Britanii, își va prelua astăzi mandatul. Înainte de asta va fi primit în audiență la Regina. 

Fostul ministru de externe britanic Boris Johnson preia conducerea guvernului de la Londra miercuri după-amiază, când Theresa May îi va preda prerogativele funcţiei, după ce la 7 iunie aceasta şi-a prezentat demisia ca urmare a eşecului încercării de a-i convinge pe parlamentarii britanici să susţină acordul privind Brexitul, transmite dpa.

Partidul Conservator a anunţat marţi că membrii săi l-au ales drept lider pe Boris Johnson în scrutinul intern în a cărui etapă finală a ajuns şi actualul şef al diplomaţiei britanice, Jeremy Hunt.

La începutul după-amiezii, Theresa May va rosti un discurs final în Downing Street 10, reşedinţa oficială a premierului britanic, după care o va informa personal pe Regina Elisabeta a II-a în legătură cu demisia sa oficială.

Care este procedura în cazul noului prim-ministru

Boris Johnson va fi primit în audienţă la Regină, înainte de a-şi prelua oficial funcţia. Este de aşteptat ca miercuri seară sau joi să înceapă anunţarea numelor viitorilor miniştri din noul executiv britanic.

Potrivit unor informaţii din media britanice, Johnson va face joi o declaraţie în parlament în legătură cu planurile sale privind Brexitul.

Într-un discurs rostit marţi, Boris Johnson a afirmat că doreşte să livreze Brexitul, cu sau fără un acord, până la 31 octombrie, data limită stabilită de Uniunea Europeană.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel