Data actualizării:
Data publicării:

Bombele cu ceas cu care ne încălzim iarna. Dumitru Chisăliţă, avertisment. "Un risc foarte mare pe care ni-l asumăm şi la care ne expunem"

Autor: Florin Răvdan | Categorie: Stiri
WhatsApp
Sursa: Pexels
Sursa: Pexels
Încălzirea pe timp de iarnă în unele apartamente se face nu doar cu centrale electrice sau cu căldura provenită de la aragaz, ci şi cu alte dispozitive, mai mult sau mai puţin sigure. Există, însă, şi o situaţie în care astfel de dispozitive ne pot pune în situaţia de a avea în apartamente adevărate bombe cu ceas.

"Reşouri sub 2000 de waţi nu prea există. Dacă stăm să ne gândim că la momentul în care s-au proiectat blocurile, anii 60, 70, 80, puterea instalată într-un apartament era undeva la 2700 de waţi, vă daţi seama că atunci când ai băgat două reşouri deja s-a depăşit puterea la nivelul unui apartament. Dacă fiecare face asta în fiecare apartament, deja lucrurile sunt foarte grave. 

Mai mult, pentru a putea funcţiona un astfel de sistem cu două reşouri de 2000 waţi fiecare, de cele mai multe ori trebuie să apelăm la siguranţe. Fie punem una foarte mare. Şi în mod normal siguranţa într-un apartament este de 6 Amperi, poate 10 amperi pentru consumatori mai mari. Dar o astfel de siguranţă nu va rezista la două reşouri. Atunci punem fie siguranţe de 25-30 amperi, fie apelăm la 3-4 liţe, pe care le punem noi acolo. Dar e un risc foarte mare pe care ni-l asumăm şi la care ne expunem. Siguranţa are scopul foarte important de a ne proteja când se depăşeşte o anumită putere pe apartament. Pentru ca acel echipament să nu sufere, siguranţa se arde, ca să ne protejeze pe noi", a declarat Dumitru Chisăliţă la DC NEWS TV. 

Metoda românească, bombă cu ceas

Întrebat dacă varianta românească, cu liţe, este, de fapt, o bombă cu ceas, preşedintele asociaţiei Energia Inteligentă  a spus că "din păcate da. Şi nu este numai pentru noi. Dacă discutăm de apartamente, este bombă şi pentru locatari. Ca atare, nu este recomandat sub nicio formă. Ar trebui să respectăm legea. Când ajungem într-o situaţie limită, să nu mai putem folosi agentul termic de la termoficare, trebuie să mergem la operatorul de distribuţie, să cerem modificarea ATR-ului, care să fie însoţită de modificări şi de adaptabilitate atât a branşamentului instalaţiei interioare, dar şi a reţelei. Noi s-ar putea să nu avem o problemă cu propriul branşament, dar s-ar putea să creăm o problemă în reţeaua de pe stradă şi să aducem alţi oameni în situaţii de suferinţă din cauza întreruperilor foarte dese de curent. Toate aceste aspecte sunt inginereşi şi, chiar dacă nu sunt atât de restrictive ca la gaze naturale, au scopul de a asigura o funcţionare normală şi sigură". 

Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel