Data publicării:
BOMBĂ pentru PNL! Partidul Republican se aruncă în lupta pentru Primăria Timișoara cu cel mai puternic adversar al primarului Robu
Cel mai puternic adversar al primarului PNL Nicolae Robu este susținut în cursa pentru Primăria Timișoara de către Partidul Republican.
Adrian Orza, actual consilier local independent, intră în lupta pentru Timișoara și, potrivit sondajelor interne ale partidelor, are cele mai mari șanse să-l învingă pe Robu. Orza va fi susținut de republicani pentru a forma o alianță administrativă pentru Timișoara.
„Din inima Banatului vrem să dăm semnalul pentru schimbare. Când România era afundată în beznă, Timișoara a reaprins luminile în România comunistă. Timișoara merită să fie stindardul dezvoltării. Vă spun că de la Timișoara vrem să dăm ora exactă”, a anunțat liderul republicanilor Alexandru Coita, într-o conferință de presă organizată la Timișoara, alături de secretarul general al partidului și șeful organizației de Timiș, deputatul Marian Cucșa.
„Am văzut un om care a făcut multe promisiuni și a livrat prea puțin. Cu mult zgomot de fundal. Un om care juca fotbal chiar în pandemie, fără reguli de distanțare, fără să-i pese decât de interesele de partid. Dezvoltarea orașului nu se poate face astfel”, a punctat Alexandru Coita la adresa actualul primar Nicolae Robu.
Candidatul susinut de republicani, experiență de 25 de ani în Administrație
„Timișoara este primul oraș în care taxele și impozitele s-au putut plăti online. Sistemul există de 18 ani și a fost implementat de un om pe care îl susținem acum la Primăria Timișoarei. Este singura alternativă credibilă la actuala administrație ”, l-a prezentat Coita pe candidatul Adrian Orza, fost viceprimar în timpul administrației Ciuhandu și singurul timișorean care a obținut un mandat de consilier local ca independent.
„M-am săturat de oameni orchestră sau de dirijori providențiali. Străzile nu se vor mătura cu lozinci iar parcurile nu se vor îngriji cu doctrine politice. Autobuzele nu au nevoie de viziuni personale extravagante ca să ajungă în stații. Iar traficul nu se va fluidiza citind texte bine scrise de alții”, susține Adrian Orza.
Se pregătește pact anti-Robu pentru Primăria Timișoara
Semnalul unui mare pact anti-Robu a fost dat de secretarul general al Republicanilor, Marian Cucșa, lider politic marcant în zona Timiș.
„Fac apel către toți factorii politici care înțeleg gravitatea situației din Timișoara să sprijine candidatura, să vină alături de noi. Nu ne mai permitem experimente. Timișoara merită să fie cea care dă tonul țării”, a susținut deputatul Marian Cucșa.
„Timișoara are nevoie de un simplu Pact. De înțelegere și colaborare. De comunicare. De respect”, este ideea susținută și de candidatul Adrian Orza.
Republicanii au prezentat-o astăzi și pe Gabriela Ciucă, recunoscută pe plan local pentru proiectele sale culturale, și care va fi în echipa de consilieri locali ai lui Adrian Orza.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News