Data publicării:
Bolile care LOVESC din cauza spitalelor închise de Covid-19. Dr. Diaconescu: Nu mai putem depista bolnavii!
Senatorul Renică Diaconescu, medic neurolog, atrage atenţia asupra pericolului ca alte afecţiuni grave să facă victime în această perioadă în care oamenii nu mai pot ajunge aşa de uşor la spital, din cauza restricţiilor impuse în criza coronavirus.
Medicul Renică Diaconescu a declarat, într-un interviu acordat DC Medical, că e de aşteptat ca din cauza neglijării, din cauza imposibilităţii de a face controale preventive, de a depista în stadii timpurii unele boli, să crească incidenţa cazurilor grave, chiar fatale în această perioadă.
"Sunt convins că da. Prima dată, într-un accident vascular, apar semne premonitorii. Până la atacul ischemic tranzitor care înseamnă un accident care se remite în maximul 24 de ore, apar şi nişte semne premonitorii: ameţeli, dureri de cap, parestezii pe o mână, tulburări de vorbire.
Bolnavii care veneau din timp cu aceste semne premonitorii puteam să-i depistăm şi să le scriem un tratament de prevenţie. Să le scădem tensiunea arterială, să vedem cum este colesterolul şi puteam evita foarte multe dintre aceste accidente vasculare.
Acum, din cauza faptului că ei nu mai pot intra în spital cu aceste semne minore şi nici nu se mai duc la urgenţe, probabil că va creşte numărul de accidente vasculare cerebrale, fie ischemice, fie hemoragice", a declarat dr. Renică Diaconescu.
VIDEO:
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News