Bogdan Licu, candidat la funcţia de prim-adjunct al procurorului general
Procurorul general interimar al României, Bogdan Licu, şi-ar fi depus candidatura pentru ocuparea funcţiei de prim-adjunct al procurorului general, potrivit unor surse judiciare.
Potrivit acelorași surse, fosta șefă a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), Oana Schmidt Hăineală s-a înscris în cursa pentru funcția de adjunct-șef al DIICOT, scrie Mediafax.
Interviurile, organizate la Ministerul Justiției, vor avea loc în ianuarie, iar la începutul lunii februarie, vor fi anunțate persoanele care vor ocupa aceste poziții.
Selecția șefilor adjuncți are loc în paralel cu cea pentru ocuparea celor trei funcții de conducere de la șefia Parchetului General, DNA și DIICOT. Cinci procurori candidează pentru șefia DNA și tot atâția pentru poziția de șef al DIICOT. Mariana Alexandru, Călin Nistor, Elena Grecu, Ionuț Botnaru și Crin-Nicu Bologa s-au înscris în cursa pentru ocuparea funcției de șef la DNA. Aceștia vor susține interviul pe 16 ianuarie. Giorgiana Hosu, Daniel Horodniceanu, Ioana Albani, Viorel Badea și Teodor Niță s-au înscris în concursul pentru ocuparea funcției de procuror-șef al DIICOT. Aceștia susțin interviul pe 17 ianuarie.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News