Dacă faci chimioterapie, știi deja că principalul efect secundar este greața. Cum o poți bloca? Există câteva recomandări în acest sens.
Bogdan Georgescu, medic oncolog la Spitalul Clinic SANADOR, a explicat cum poți bloca această senzație dacă ai cancer.
„Sunt câteva trucuri pe care ghidurile le recomandă. În principiu, ar trebui evitat ca luarea cinei sau prânzului să se desfășoare în locul în care a fost gătită mâncarea pentru că mirosurile puternice, care se degajă în timpul preparării, automat provoacă senzația de greață. În al doilea rând, trebuie evitate toate condimentele sau alimentele care au un gust foarte pregnant. Ar trebui adoptată o alimentație cât mai neutră și cu proprietăți organoleptice și cu gusturi cât mai echilibrate.
Bineînțeles că trebuie evitate, nu mai încape îndoială, alimentele bazate pe ulei, gătite prin prăjire, rântașuri, care pot provoca greață, alimentele foarte grase pe bază de maioneză, de sosuri, de brânzeturi cu conținut foarte mare de grăsime, sosurile albe trebuie evitate”, a spus medicul.
„În ceea ce privește tratamentul, există o multitudine de principii farmacologice care pot fi prescrise de medicul specialist, de la simplele antiemetice, până la emeticele țintite care se adresează numai emezei induse de chimioterapie și medicul oncolog acum are la dispoziție protocoale foarte clare în care se începe cu premedicație chiar și cu 48 de ore înainte de administrarea citostaticelor. În timpul administrării, cu o oră înainte se administrează medicamente foarte eficiente și tratamentul continuă și după.
În principiu, rata de apariție a emezei induse, emezei puternice induse de citostatice este din ce în ce mai mică și aud din ce în ce mai puțini pacienți care acuză o senzație puternică de greață sau care renunță la tratament doar din cauza senzației de vomă", a mai spus medicul oncolog Bogdan Georgescu la DC News și DC Medical.
Mai multe despre dieta în cancer vedeți pe DC News, în videoul de mai jos, cu medicul oncolog Bogdan Georgescu de la SANADOR:
VEZI ȘI: Un suc și un ceai foarte consumate scad absorbția medicamentelor cu 30-40%. Dr. Bogdan Georgescu (SANADOR): E total contraindicat să le bei / video - https://www.dcnews.ro/un-suc-si-un-ceai-foarte-consumate-scad-absorbtia-medicamentelor-cu-30-40prc-dr-bogdan-georgescu-sanador-e-total-contraindicat-sa-le-bei-video_900409.html
Oncologia medicală se ocupă cu studiul apariției și dezvoltării neoplaziilor maligne, urmărind depistarea, diagnosticul, tratamentul și monitorizarea pacienților după tratament.
Specialitatea are ca principal scop tratamentul medicamentos al cancerului (chimioterapie, hormonoterapie, imunoterapie, tratamente personalizate), dar și tratamentul suportiv al simptomelor și al complicațiilor cancerului.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- SRI face angajări. Posturile pentru care puteți aplica. Vă puteți înscrie în cursă până la finalul lunii mai
- Micii pe care îi mâncăm nu mai au nicio legătură cu micii adevărați. Ingredientul care lipsește cu desăvârșire. Medicul Alin Popescu: Aș da o lege să se schimbe compoziția
- Cea mai mare inutilitate din București. Primarul de sector care credea că va da lovitura și turiștii vor lua cu asalt construcția
- Numerologul Romeo Popescu, previziunile pentru luna mai, în funcție de cifra destinului: Cine are idei geniale și face rost de bani
- BANCUL ZILEI: Ardeleanul și avocatul...
- Cât a plătit o mămică pentru 3 felii de cozonac la supermarket: Nici nu-ți vine să-l mai mănânci / video
- Vacanța ieftină în Istanbul nu mai există! ”Prețurile de acum încolo vor fi exagerate”. Ce notă de plată a primit o familie de români cu un copil mic după masa de prânz
- SONDAJ de ultimă oră pentru Primăria Capitalei: Procentul celor 27% pe care-i vor și de care se tem, deopotrivă, candidații
- Dedesubturile pensionării lui Iohannis. Chirieac: Acest lucru e un mare secret pentru mine
- Bătrânica din Germania e istorie: Acum, toți samsarii merg la grădiniță! Nouă tactică pe piața auto second hand