Data publicării:
Bogdan Chiriţoiu nu pleacă de la Consiliul Concurenței. A fost propus la ACER
Bogdan Chiriţoiu a anunțat că nu pleacă de la Consiliul Concurenței. Cu toate acestea a fost propus de Ministerul de Externe pentru un post în conducerea ACER.
Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei, a fost propus de Ministerul de Externe pentru un post în Consiliul de Administraţie al Agenţiei pentru Cooperarea Autorităţilor de Reglementare din Domeniul Energiei (ACER), însă acest lucru nu înseamnă că va părăsi autoritatea de concurenţă.
"Este vorba despre un Consiliu de Administraţie, adică o întâlnire pe lună cel mult. Pot deţine ambele funcţii, în paralel. Propunerea a fost făcută de Ministerul de Externe", a declarat, joi, pentru Agerpres, Bogdan Chiriţoiu.
Potrivit ACER, Consiliul de Administraţie se întruneşte de şase-şapte ori pe an la Bruxelles, la Ljubljana sau în ţara din care provine preşedintele instituţiei.
Expiră mandatele a trei membri ACER
Într-un anunţ postat pe site-ul ACER, se menţionează că pe 27 ianuarie 2020 vor expira mandatele a trei membri ai Consiliului de Administraţie şi a doi membri supleanţi. Astfel, CA va trebui să numească acum trei noi membri şi doi supleanţi. În urma unui apel pentru candidaturi, preşedinţia ACER a primit până la termenul limită stabilit la 18 octombrie 2019 opt propuneri: Stefano Besseghini (Italia), Vaclav Bartuska (Republica Cehă), Bogdan Chiriţoiu (România), Lubomir Kuchta (Slovacia), Karin Lunning (Suedia), Pawel Pikus (Polonia), Zhecho Donchev Stankov (Bulgaria) şi Michel Thiolliere (Franţa).
Un alt român, Răzvan Nicolescu, a fost numit pe 19 martie 2014 în funcţia de preşedinte al Consiliul de Administraţie al Agenţiei pentru Cooperarea Autorităţilor de Reglementare din Domeniul Energiei (ACER),
Până la acea dată, Nicolescu a deţinut, din 2010, funcţia de vicepreşedinte al Consiliului de Administraţie al ACER, ca urmare a unei decizii adoptate la Consiliul Uniunii Europene în luna decembrie 2009.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News