Bogdan Chirieac a lansat o întrebare cheie, într-un editorial scris pentru DCNews, după conferința de presă comună a d-nei președinte Maia Sandu și a secretarului de Stat Antony Blinken, de la Chișinău

Iată editorialul scris de Bogdan Chirieac:

Doamnă președinte Sandu, unde este România?

Am urmărit cu bucurie, și cu mult interes, conferința de presă comună a d-nei președinte Maia Sandu și a Secretarului de Stat Antony Blinken, de la Chișinău. Înainte de orice s-ar fi spus acolo, trebuie mulțumit încă o dată Statelor Unite pentru mesajul pe care l-a dat, prin simpla prezență, șefului diplomației americane, în Republica Moldova.

În haosul creat de invadarea Ucrainei, țări mai mici, și extrem de vulnerabile, precum vechea Basarabie, păreau să fi fost uitate. Acum, Moscova este obligată să consemneze interesul implicit al Americii și pentru micul stat strivit între România și Ucraina dar având la mijloc, din nefericire, și enclava rusească numită Transnistria.

D-na Maia Sandu a depus, joi, candidatura țării sale la Uniunea Europeană. A doua zi, vineri, Transnistria, teritoriu care juridic face parte din Republica Moldova, dar care, în realitate, încă din 1991, ascultă strict de Kremlin, și-a cerut independența. Adică exact modelul prin care a fost invadată Ucraina după ce Donetsk și Luhansk, și-au cerut, luna trecută, independența.

Am apreciat discursul bine închegat al d-nei președinte Maia Sandu. O declarație echilibrată, în care a strecurat faptul că, în Constituția sa, Republica Moldova are trecut statutul de neutralitate, d-na Sandu a făcut o adevărată echilibristică, solicitând din plin ajutorul SUA, dar fără să provoace mai mult Federația Rusă.

A atras atenția asupra faptului că Republica Moldova, din nefericire, în acest moment, cel mai sărac stat din Europa, a primit până acum peste 250.000 de refugiați ucrainieni, fără nici un sprijin real și corespunzător din partea Occidentului. Mai mult, armata ucrainiană a dinamitat podul care face legătura între Transnistria și Ucraina de teama atacurilor rusești ce ar fi putut porni din enclava rusească.

Să nu uităm, Republica Moldova este dependentă total de energie, de centralele nucleare pe care Stalin le-a construit exclusiv în Transnistria. Calmă, elegantă, coerentă, o doamnă cu aspect firav, care a studiat la Harvard, a pledat cauza Republicii Moldova în fața unuia dintre cei mai puternici oameni de pe planetă.

Și totuși, ceva a lipsit din discursul d-nei Sandu: “nu s-a făcut absolut nicio referire la România”. Republica Moldova are teoretic 3,8 milioane locuitori- așa cum România are teoretic peste 20 milioane- dintre care un milion sunt la muncă în străinătate. Dintre cetățenii Republicii Moldova aproximativ jumătate au și pașapoarte și cetățenie română. Cum-necum, cum a putut și ea, nu a existat nicio situație, în ultimii 30 de ani, în care România să nu fie ferm de partea fraților de peste Prut. Mai presus de orice, limba în care a vorbit d-na Sandu în fața d-lui Blinken a fost o limbă română educată. Menționarea României, măcar pentru sprijinul acordat în sprijinul refugiaților, ar fi consolidat atât statutului Chișinăului cât și al Bucureștiului în relația directă cu Washingtonul.

Lipsa menționării României să fi fost oare o prudență excesivă a liderului Republicii Moldova, pentru a nu irita și mai mult Moscova, aflată în prăbușire accentuată pe toate planurile, sau reprezintă gândirea profundă a doamnei Președinte față de țara soră, din dreapta Prutului?

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News