Bogdan Chirieac, despre noul dosar penal al lui Radu Pricop
Analistul Bogdan Chiriac a comentat implicarea lui Radu Pricop, ginerele lui Traian Băsescu, în dosarul în care Sergiu Lucinschi, fiul fostului președinte al Republicii Moldova, a fost reținut de procurorii DNA pentru șantaj.
"Este surprinzător acest lucru, dar domnul Pricop cred că mai era urmărit într-un dosar penal, acela al retrocedărilor moșiei Brătienilor de la ANRP.
Din câte se pare, este o problemă destul de complicată așa cum arată acum. Un fiu de fost președinte într-o relație cu un ginere de fost președinte, cu un procuror DIICOT, dar și patru milioane de euro.
Cazul acesta este atât de complicat încât avem nevoie de mai multe informații. Pare a fi o problemă transfrontalieră în cazul acesta", a declarat Bogdan Chirieac.
Citește și: Radu Pricop, ginerele lui Băsescu, urmărit penal în dosarul lui Sergiu Lucinschi
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News